Nicolae Ciucă, tur de forță printre Popularii Europeni. Premierul român participă la Congresul Partidului Popular European

Nicolae Ciucă, tur de forță printre Popularii Europeni. Premierul român participă la Congresul Partidului Popular European Sursa foto: Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a realizat un adevărat tur de forță, având mai multe întâlniri cu lideri europeni în contextul congresului Partidului Popular European (PPE) care se desfășoară la Rotterdam. Pe parcursul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de viitorul pachet de sancțiuni ce urmează să fie impus Rusie, pentru invazia în Ucraina, dat și despre viitorul PPE.

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, a avut mai multe întâlniri bilaterale cu oficiali europeni. El s-a aflat în aceste zile la Rotterdam, în Țările de Jos, în contextul Congresului Partidului Popular European (PPE).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de PNL, liderul partidului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen, lidera Comisiei Europene, dar și cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Mai mult, Nicolae Ciucă a bifat și întrevedere bilaterală cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

De asemenea, preşedintele PNL s-a întâlnit cu noul lider al Partidului Popular European, Manfred Weber.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto. Twitter

Pe ce se s-au axat discuțiile purtate de Nicolae Ciucă

În cadrul discuției cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, premierul român, Nicolae Ciucă şi-a exprimat susţinerea pentru implementarea rapidă a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse. El a condamnat „cu fermitate” războiul de agresiune declanşat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, după cum se arată în comunicatul transmis de PNL.

Pe de altă parte, în discuția pe care a purtat-o cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, președintele PNL a abordat subiecte precum viitorul PPE, agenda curentă a Uniunii Europene, dar și extinderea spațiului Schengen.

Cu acest prilej, Nicolae Ciucă a reiterat faptul că aderarea României la spaţiul Schengen este o prioritate pentru ţara noastră. Iar pentru a atinge acest obiectiv, România se bazează pe sprijinul total al Parlamentului European.

La întrevederea cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, discuţia a vizat situaţia de securitate din regiune. Nicolae Ciucă a dat asigurări că sprijinul României pentru statutul de candidat al Republicii Moldova la UE este mai mult decât solid.

Sursa foto. Twitter

Nicolae Ciucă prezent la Congresul PPE

Președintele Partidului Național Liberal, premierul Nicolae Ciucă, se află, împreună cu secretarul general al partidului, Lucian Bode, și o delegație desemnată de Biroul Executiv al PNL, la Rotterdam. Delegația liberalilor din România participă, aici, Congresul Partidului Popular European (PPE), eveniment care se desfășoară în zilele de 31 mai și 1 iunie.

Scopul congresului PPE este de a alege o nouă conducere a formațiunii, iar europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan candidează pentru un post de vicepreședinte.

Deja a fost ales președintele formațiunii, Manfred Weber, care l-a înlocuit pe polonezul Donald Tusk.