Ciucă despre piețele din România: Trebuie să creăm condiţii umane, civilizate

Sursa foto, Facebook

Nicolae Ciucă este preocupat de confortul piețarilor care își comercializează mărfurile pe timpul iernii. O delegație a conducerii PNL a participat la inagurarea unei piețe agro-alimentare în localitatea Şimleu Silvaniei.

Nicolae Ciucă, președintele PNL, este preocupat de confortul piețarilor care își comercializează mărfurile pe timp de iarnă. O delegație de lideri liberali au participat la inagurarea unei piețe la Șimleu Silvaniei. Iar fostul premier și-a exprimat îngrijorarea cu privire la condițiile în care își desfășoară activitatea comercianții din piețe.

El a precizat că trebuie create condiții civilizate pentru oamenii care vând la tarabă, cu mâinile crăpate, ca să nu le fie frig pe timpul rece.

„Piețele au fost dintotdeauna centrele vii ale comerțului în comunitățile rurale, dar și locul unde se deschide dialogul. La Șimleu Silvaniei, piața istorică a fost renovată, iar astăzi, mulțumită administrației liberale de aici, oamenii care vin cu mâinile crăpate de muncă nu mai trebuie să stea iarna în frig sau vara în soare”, a transmis Nicolae Ciucă, la deschiderea unei piețe agroalimentare din Şimleu Silvaniei.

Nicolae Ciucă, inaugurare cu conducerea PNL

O delegație formată din unii dintre cei mai importanți politicieni ai PNL au participat la inaugurarea investiției de la Șimleu Silvaniei. Alături de președintele partidului au mai participat secretarul general Lucian Bode, și europarlamentarii Daniel Buda şi Rareş Bogdan.

Piața agroalimentară de la Șimleu Silvaniei este o investiție în valoare de 8 milioane de euro, realizată de autoritățile locale. Drept care, Nicolae Ciucă l-a felicitat pe primarul Cristian Lazăr, unul dintre cei mai tineri  din țară.

Șeful Senatului a precizat că tânărul edil a demonstrat că se pot face lucruri bune. Aceasta cu condiția să existe colaborare între primărie, Consiliul Județean și Guvern.

Îngrijorare față de comercianții din piață

În acest context, Nicolae Ciucă a vorbit despre interesul pe care îl poartă comercianților din piețe. El a precizat că aceștia trebuie protejați pe timpul iernii. Ei stau în frig, la tarabe, pentru a-și vinde produsele și au nevoie de condiții civilizate petnru a-și desfășura activitatea.

„Trebuie să creăm condiţii umane, civilizate, pentru ca acei oameni pe care i-am văzut astăzi că vin aici, la tarabă, cu mâinile crăpate, să nu stea pe timpul iernii în frig, să-şi vândă produsele. Asta este ceea ce trebuie să facă fiecare dintre cei care şi-au asumat responsabilitatea să conducă, a mai spus președintele PNL.

Piața agroalimentară Sursa foto Facebook

Nicolae Ciucă, sfaturi pentru politicieni

În opinia lui președintelui Senatului, un lider trebuie să se gândească să-i reprezinte cât mai bine pe oameni. Cetățenii au așteptări de la politicieni, iar aceștia trebuie să le împlinească.

„Atunci când conduci, trebuie să te gândeşti că îi reprezinţi pe acei oameni. Iar acei oameni au aşteptări şi, într-un mandat, trebuie să facem în aşa fel încât aşteptările lor să fie împlinite”, a susținut  Nicolae Ciucă, într-o postate pe Facebook.

Politicianul a subliniat că „producătorii locali trebuie să primească tot sprijinul autorităților”. În acest sens, a arătat că este nevoie ca produsele românești să fie promovate mai mult. Astfel „pe mesele noastre ajung alimente proaspete și de calitate, direct din inima satelor”.