Nicolae Ceaușescu a ordonat sistarea lucrărilor de consolidare la clădirile afectate de cutremur. Stenograma ședinței din 4 iulie 1977

Sursa: Wikipedia

La patru luni de la producerea cutremurul devastator din martie, Nicolae Ceaușescu a convocat în ședință întregul „activ de lucru al Capitalei” și experții în construcții pentru a ordona oprirea consolidărilor la clădirile afectate: „Noi trebuie în mare, până la 23 August, să terminăm reparațiile în Capitală”.

La patru luni după cutremurul din martie 1977, Nicolae Ceaușescu convoacă o ședință urgentă în București. Pe 4 iulie, cca. 300 de persoane (ingineri, arhitecți, lideri de partid și ai administrației locale), sunt strânși într-o sală din spatele CC și li se ordonă să sisteze toate lucrările de consolidare la clădirile afectate de cutremur.

Peste 10.000 de clădiri au fost lăsate de izbeliște în Bucureşti

Preocuparea slui Nicolae Ceauşescu era legată de viitoarea aniversare a zilei de 23 august: oamenii muncii nu puteau petrece în mod adecvat printre ruinele și dărâmăturile care încă dominau peisajul Bucureștiului, la exact 4 luni de la producerea teribilului cutremur din martie. În consecință, Ceaușescu a convocat în ședință întregul „activ de lucru al Capitalei” și experții în construcții pentru a ordona oprirea consolidărilor la clădirile afectate: „Noi trebuie în mare, până la 23 August, să terminăm reparațiile în Capitală”.

Unul dintre cele mai persistente mituri legate de Ceaușescu și perioada comunistă este cel legat de aparenta grijă a autorităților din acea perioadă față de cetățeni în privința respectării cu strictețe a normelor de siguranță în construcții. O astfel de grijă a existat, ce-i drept, dar s-a manifestat doar pentru o perioadă extrem de scută: mai exact, fix cele trei luni scurse în intervalul 4 martie - 4 iulie 1977.

Stenograma ședinței din 4 iulie 1977

Nicolae Ceaușescu a întrebat „câți elevi” erau în comisiile de experți care se ocupau de consolidări. Stenograma consemnează apoi un dialog halucinant între Ceaușescu și „tov. Dumitru Gherghișan” (prim-secretarul de la sectorul 1/echivalentul primarului de sector din prezent). Preocuparea lui Ceaușescu: dictatorul comunist dorea să știe „câți elevi” se află în comisiile de experți tehnici care se ocupă de consolidările clădirilor afectate de cutremur:

Nicolae Ceauşescu: O consolidezi cu ceva local, o prinzi acolo și gata, ai terminat problema

Ghergișan îi explică lui Ceaușescu faptul că în respectivele comisii „forța locală” este dată de institutele de proiectări din sector. Au urmat apoi, pe rând, responsabilii celorlalte sectoare ale Capitalei. Ce facem dacă descoperim o fisură la o clădire? Lecția dată de Ceaușescu inginerilor structuriști: „O consolidezi cu ceva local, o prinzi acolo și gata, ai terminat problema”

Liderul comunist vrea, totodată, să știe „cine a stabilit că trebuie să se verifice obligatoriu toți stâlpii clădirilor” și dacă deciziile au fost luate ori aprobate de „comitetul executiv” în vreo ședință. de partid.

Ceaușescu le reproșează subalternilor și experților că „au lăsat Capitala vraiște”, chiar dacă un expert încearcă să-i explice că scopul consolidărilor era ca respectivele clădiri să reziste la un cutremur chiar de intensitate 8,5.

La un moment dat, Ceaușescu povestește cum a fost el pe teren și s-a chinuit să observe „cu ochelarii” o fisură de la un bloc. Tot Ceaușescu le explică apoi inginerilor și cum ar fi trebuit rezolvată problema. Mai multe detalii despre şedinţa din 4 iulie puteţi citi pe digi24.ro.