Niciun asistat din sectorul 5 nu face muncă în folosul comunităţii

Niciun asistat din sectorul 5 nu face muncă în folosul comunităţii

La nivelul sectorului 5, niciunul dintre beneficiarii ajutorului social nu face muncă în folosul comunităţii, rezultă în urma controlului realizat de o comisie mixtă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, în perioada mai-iulie.

La finalul lui 2009, sectorul condus de Marian Vanghelie avea recordul pe Capitală la asemenea dosare: 286. Legea prevede că aceia care primesc acest ajutor au, printre obligaţii, şi prestarea de muncă în folosul comunităţii.

Cei care încasează ajutorul şi-au scos adeverinţe medicale care atestă că sunt "prea săraci ca să muncească", spun surse din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 5.

"Chiar dacă au 30 de ani, au venit cu adeverinţă medicală în care se preciza ba că au imunitatea scăzută şi sunt slăbiţi, ba că au ficatul slăbit, ba că sunt pasibili de nu ştiu ce boală. Fiind săraci, au o alimentaţie proastă, astfel că imunitatea scade, se pot îmbolnăvi, adică nu au o sănătate perfectă. Marea majoritate a celor care iau ajutor social au adus astfel de adeverinţe. Ce să le facem noi?", se întreabă reprezentanţii DGASPC sector 5. Potrivit acestora, sunt câţiva care ar munci câte ceva pe ici, pe colo, dar foarte puţini la număr.

La finalul anului trecut s-au înregistrat 845 de beneficiari în Capitală. Prin beneficiar se înţelege atât o persoană singură, cât şi o familie ce poate cuprinde mai mulţi membri.

Ajutorul minim social este de 125 lei pe lună pentru o persoană singură şi poate ajunge la 462 lei pe lună pentru familiile cu cinci membri. Nici primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, şi nici directoarea DGASPC 5, Florentina Marin, nu au putut fi contactaţi.

Ajutoarele de urgenţă, monitorizate

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a solicitat Comisiei din cadrul ITM Bucureşti să urmărească şi modul în care au fost şi sunt acordate ajutoarele de urgenţă de către primarii de sector. Motivul: diferenţele foarte mari între sumele plătite în 2009 şi cele din prima jumătate a lui 2010.

"Hotărârile de consilii locale în baza cărora s-au emis dispoziţiile de primar datează din perioada 2005-2007, astfel încât Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti nu mai poate sesiza instanţa, termenul fiind depăşit. Cu toate acestea, am recomandat primarilor de sector ca, în contextul bugetar actual, să revizuiască condiţiile în care se poate beneficia de aceste ajutoare de urgenţă, să se stabilească, acolo unde nu există, limitele minime şi maxime ale acestora. Acolo unde se constată că ajutorul nu este o necesitate, acesta trebuie suspendat", spune prefectul.

286 de dosare pentru primirea ajutorului social au fost înregistrate la Primăria Sectorului 5 până la sfârşitul lui 2009 CIFRE

Împărţirea beneficiarilor pe sectoare

Sectorul condus de Marian Vanghelie conduce detaşat în "topul asistaţilor".

  • SECTORUL 1: 124 *
  • SECTORUL 2: 156
  • SECTORUL 3: 92
  • SECTORUL 4: 123
  • SECTORUL 5: 286
  • SECTORUL 6: 64

*Numărul celor care primesc ajutor social. Prin beneficiar se înţelege atât o persoană singură, cât şi o familie cu mai mulţi membri.

Ne puteți urmări și pe Google News