Evenimentul Zilei > International > Nezavisimaia Gazeta: Despre multipolaritate și reducerea tensiunilor în lume 
Nezavisimaia Gazeta: Despre multipolaritate și reducerea tensiunilor în lume 

Nezavisimaia Gazeta: Despre multipolaritate și reducerea tensiunilor în lume 

Sistemul cu o multitudine de centre are nevoie oricum de niște reguli comune

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat în cuvântul de deschidere a Forumului „Armata – 2022”: „Reducerea tensiunilor în lume, depășirea amenințărilor și a riscurilor din sfera politico-militară, sporirea nivelului de încredere între țări și asigurarea dezvoltării stabile a acestora se pot realiza numai prin consolidarea radicală a sistemului lumii multipolare moderne”. În opinia sa, care nu e exprimată pentru prima dată, majoritatea conflictelor sunt provocate de statele și structurile occidentale care se consideră un hegemon mondial și suportă cu greu o pierdere de facto a acestui statut.

În afara contextului, mulți vor fi de acord cu cuvintele lui Putin, inclusiv în Occident. Reducerea tensiunilor, depășirea amenințărilor, încrederea, multipolaritatea – toată lumea va fi „pentru” acest lucru, inclusiv cei pe care autoritățile ruse îi consideră a pretinde rolul hegemonic. O altă întrebare: cum să înțelegem multipolaritatea? Și despre ce fel de sistem poate fi vorba?

Se poate spune că în susținerea principiului multipolarității practica o ia deocamdată înaintea teoriei. Și această practică se reduce foarte des la susţinerea cu forţa a propriilor interese pe un teritoriu pe care marii jucători sunt obișnuiți să-l considere propria lor sferă de influență. Astfel de jucători sunt şi Rusia, şi China, şi India, şi Turcia, şi Iran și Arabia Saudită. Chiar și Occidentul este eterogen în acest sens. De exemplu, interesele Franței în Africa nu coincid întotdeauna și nu întru totul cu interesele „Europei colective”.

Rusia declară și este gata să-și apere prin forță interesele în Ucraina prin forță atunci când vede că mecanismele și instrumentele internaționale, inclusiv dialogul cu statele occidentale, nu funcționează așa cum s-ar dori. Turcia, membră NATO, își rezolvă complet independent obiectivele în Mediterana, în Irak, Siria și Transcaucazia. Israelul este gata să desfășoare în orice moment propria operațiune specială împotriva radicalilor palestinieni. Republica Populară Chineză este obișnuită să însoțească încercările de atentat la suveranitatea sa cu „ultimele avertismente chineze”, însă acum acest lucru deja nu mai pare a fi un motiv de ironie, iar evoluția  evenimentelor din jurul Taiwanului este dificil de prezis.

Sunt multe asemenea exemple. Și important este că un caz de susținere practică a principiului multipolarității generează ca într-un lanț următorul caz – într-un alt punct de pe harta lumii. Amploarea poate scădea la nivelul unui conflict teritorial între două țări africane, de exemplu. În lume există sute de state, iar modelul lor de a acționa este universal.

În astfel de circumstanțe este dificil să spunem că tensiunile în lume pot scădea dacă ne conformăm principiului multipolarității. Tensiunea, dimpotrivă, crește, pentru că fiecare își declară propriile drepturi și interese, acționează energic, adeseori fără să țină seama de părerea cuiva. Bineînţeles că într-un astfel de format de multipolaritate sunt foarte dificil de depășit și riscurile din sfera politico-militară. Ele devin mai degrabă mai tangibile, deoarece tocmai metoda prin recurgerea la forță este o modalitate general înțeleasă pentru protejarea propriului interes.

Același lucru este valabil și pentru nivelul de încredere dintre țări. Interesele acestora se ciocnesc și se vor ciocni în condițiile oricărui model de ordine mondială în diferite regiuni. America de Sud și Centrală, Oceanul Pacific, Orientul Îndepărtat și Orientul Mijlociu, Marea Mediterană, Asia Centrală, fostele republici ale URSS, chiar și Antarctica – putem enumera multă vreme.

Crearea unui sistem de ordine mondială este mai degrabă dictată nu de încrederea statelor unul în altul, ci de necesitate. De conștientizarea faptului că potențialul de conflict de pe întreaga planetă este mare și lumea pur și simplu nu va putea rezista la realizarea permanentă a acestuia. Acest lucru înseamnă că și sistemul multipolar are nevoie de reguli generale, prescrise, fixe, acceptate fără echivoc de toată lumea. Și mai mult ca sigur acest sistem are nevoie de un mecanism de reglementare care să urmărească respectarea regulilor. Cu alte cuvinte, se poate ajunge la mecanismele unui sistem deja existent și să nu inventăm altele noi. (Traducerea Silvia Nicolau, RADOR)