Ample inundaţii în sud-estul Bulgariei au făcut o victimă, în timp ce un viscol care a început sâmbătă şi continuă duminică a blocat traficul rutier în nordul ţării, a anunţat duminică Serviciul de apărare civilă, citat de AFP.
Corpul neînsufleţit al unei femei înecate a fost găsit duminică la Burgas (est), luat de ploile diluviene. Starea de catastrofă naturală a fost declarată sâmbătă în regiunile Burgas, Haskovo şi Banite (sud-est), unde inundaţiile au provocat evacuarea a sute de persoane şi au blocat circulaţia, a anunţat Gheorghi Gatev, directorul Serviciului apărării civile.
În nordul munţilor Balcani, care traversează Bulgaria de la vest la est, viscolul a blocat circulaţia sâmbătă şi duminică. Stare de catastrofă naturală a fost decretată şi în regiunile Gabrovo şi Sevlievo (centrul ţării), unde drumurile au fost închise şi furnizarea de curent electric întreruptă în mai multe zeci de sate.
Valul de frig însoţit de ceaţă, venind brusc după o vreme blândă, a surprins numeroşi şoferi. Copaci doborâţi şi diferite obiecte grele răsturnate au blocat sâmbătă circulaţia timp de mai multe ore pe autostrada între Sofia şi restul ţării.
Circa 40.000 de gospodării bulgare au rămas fără electricitate, iar unele fără apă, ca urmare a intemperiilor.
Ninsorile continuau duminică, situaţia urmând a se normaliza începând de luni, potrivit previziunilor meteorologice.