Nu s-a vorbit aproape de loc despre aspectul politic al vizitei Papei Francisc în România. O face ziarul american New York Times.
„Papa Francisc merge în România pentru a avertiza despre pericolele populismului” este titlul unui articol apărut vineri în ziarul New York Times.
„La doar câteva zile după alegerile europene care le-au dat curaj naționaliștilor din inima Europei, Papa Francisc era așteptat să sosească vineri în România, la periferia Europei și a Catolicismului pentru a se afirma pe sine drept conștiința globală față de pericolele populismului”, scriu ziariștii americani.
„Papa va încerca să vindece o veche schismă dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă”, dar în plus „el va încerca să reamintească continentului despre valorile sale comune și să își exprime sprijinul față de minoritatea etnică romă care, în anumite țări, a ajuns din nou ținta atacurilor extremei drepte”, mai notează New York Times, care îl prezintă pe Suveranul Pontif mai mult ca pe un actor politic implicat în jocurile europene decât ca pe un prelat.
„În ultimii ani, populiștii au ieșit de la periferiile scenei politice pentru a-i învinge sau slăbi pe aliații pro-europeni ai Papei, cel mai recent în Franța și în Italia sa”, scriu Jason Horowitz și Kit Gillet.
Aceștia descriu contextul politic românesc în care are loc vizita Papei.
„Întâlnirea Papei cu oficiali guvernamentali, inclusiv cu prim-ministrul, după-amiaza, la Palatul Cotroceni, are loc într-o perioadă tensionată pentru România. Luni, Liviu Dragnea, liderul Partidului centrist Social Democrat de guvernământ a fost condamnat la peste trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Iar în weekend partidul a suferit o cădere dramatică a sprijinului în alegerile pentru Parlamentul European după ani în care a fost angajat în ceea ce Bruxelles-ul a considerat pași înapoi în lupta împotriva corupției.”
Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Catolice a Bucureștiului, a vorbit ziariștilor americani despre speranța sa că vizita Papei va inspira toleranță în toată Europa, referindu-se mai ales la imigranți.
„Am văzut în ultimele luni și în ultimii ani tensiunile din Europa din cauza fricii de celălalt”, a spus Doboș.
New York Times subliniază că „România nu a avut parte de o ascensiune a populiștilor de extremă dreapta al căror limbaj agresiv împotriva imigranților l-a alarmat pe Papă”.
În aceeași frază în care ziarul american amintește încă o dată de victoriile lui Marine Le Pen și Matteo Salvini, sunt citate cuvintele Papei rostite luni, a doua zi după alegerile europarlamentare, anume că imigranții „sunt adesea disprețuiți și considerați ca sursa tuturor relelor societății”. Francisc mai spunea că se teme că frica „ne va face intoleranți, închiși și chiar – fără să ne dăm seama – rasiști”.