Experţi în geopolitică fac previziuni privind schimbarea mapamondului, încercând să-l configureze aşa cum va arăta peste 10 sau 20 de ani. Aşa au procedat recent şi Frank Jacobs şi Parag Khanna, comentatori la cotidianul american New York Times, relatează Il Giornale.
Ce s-a întâmplat cu petele imense roz sau violet care cu 50 de ani în urmă reprezentau vastele imperii de peste mări britanic şi francez? Au fost şterse de decolonizare şi apariţia a nenumărate state africane şi asiatice, probabil destinate unei vieţi şi mai efemere.
Cine îşi va mai aminti că au existat ţări ca RDG, Cehoslovacia şi Iugoslavia, prăbuşite odată cu comunismul care părea etern? Ca să nu mai vorbim de URSS ce se întindea pe o şeptime din teritoriile apărute. Astăzi, noul "ţar" al Rusiei, Vladimir Putin, depune eforturi pentru a restitui Rusiei rolul pierdut de putere mondială, dar pare puţin probabil că va reuşi să şteargă proaspăta independenţă a numeroaselor foste republici sovietice.
Din previziunile lui Frank Jacobs şi Parag Khanna rezultă o lume fragmentată în continuare, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns acest probabil maxim istoric de peste 200 de state independente de pe hartă. Noi frontiere vor trece, potrivit autorilor studiului, în special pentru cei care trăiesc în Africa sau Asia, unde un paşaport este adesea un vis de neatins. Unde vor putea fugi "cetăţenii" unui ipotetic Azawad, autoproclamatul stat ultraislamic din nordul actualului Mali, unde femeile fără văl sunt deja biciuite de noii lor stăpâni?, se întreabă Il Giornale.
Ce se va întâmpla cu locuitorii noilor state care vor apărea, potrivit lui Jacobs şi Khanna, în urma divizării Congo (fostul Zair al lui Mobutu, cel mai mare jefuitor din Africa postcolonială), "binecuvântat" şi "blestemat" în acelaşi timp de abundenţa de diamante şi materii prime valoroase? Care va fi soarta Somaliei, de 20 de ani dezmembrată în tranşe independente de facto ai căror lideri profită de lipsa absolută a unei puteri centrale la Mogadishu?
Oare aşa cum prevăd cei doi experţi, Rusia va ajunge să-şi piardă, în beneficiul unei Chine emergente, provincii extrem-orientale? Se va asista, după colapsul deloc imposibil al bastionului stalinist din Nord, la reunificarea celor două Corei, după modelul Germaniei, Vietnamului şi Yemenului - deşi cu modalităţi diferite?
Retragerea americană din Afganistan şi Irak va iniţia "revoluţia hărţilor" din Orientul Mijlociu desenate de puterile europene imediat după Primul Război Mondial? Vor apărea, oare, ţări bizare cu nume ca Balucistan şi Pashtunistan? Se va naşte, după secole de tentative eşuate, un Kurdistan independent şi se va asista la fracturarea Siriei pentru a le permite loialilor lui Assad să păstreze puterea?
Nici vechea Europă, deja zguduită de prăbuşirea "imperiului răului" reaganian nu va fi scutită de noile retuşări, potrivit experţilor americani. Nu li se par improbabile apariţia unei Scoţii independente şi sfârşitul Belgiei de nenumărate ori anunţat, statul cel mai artificial din Europa Occidentală, care va putea produce o separare anti-istorică între Flandra şi Valonia, cu oraşul Bruxelles destinat probabil unei autonomii şi care va fi şi mai mult decât astăzi capitala unei Europe "unite".
Jacobs şi Khanna par să uite însă Spania, care ţine împreună cu tot mai multă dificultate parteneri recalcitranţi precum Catalonia şi Ţara Bascilor. Nu spune nimic de Cipru, care ar trebui să şteargă "linia verde" ce împarte în două insula după invazia turcă din 1974. Şi nu menţionează nici viitorul Italiei, obiect de "sporovăieli" separatiste ale partidului secesionist Liga Nordului.