Pe 19 ianuarie 2006, cu 15 ani în urmă, o rachetă Atlas-V propulsa sonda New Horizons în spațiul cosmic, în direcția Pluto și a centurii Kuiper.
New Horizons a navigat mai întâi către Jupiter, pe care a survolat-o pe 28 februarie 2007, la o distanță de 23 de milioane de kilometri.
Manevra aceasta i-a permis să beneficieze de asistența gravitațională a giganticei gazoase pentru a se îndrepta spre Pluto și centura Kuiper.
Centura Kuiper este o vastă zonă în formă de inel. Ea este alcătuită din miriade de corpuri mici și mai multe planete pitice, printre care Pluto, scrie Science et Avenir.
Centura se află situată dincolo de orbita lui Neptun, la o distanță cuprinsă între 30 și 55 de unități astronomice.
O unitate astronomică este egală cu lungimea semiaxei mari a orbitei Pământului în jurul Soarelui. Adică circa 150 de milioane de kilometri.
Rezervorul de comete
Uriașă și cvasi-neexplorată, această parte a sistemului solar ascunde multe secrete. Ea este un „rezervor” de comete periodice și adăpostește aștri probabil contemporani cu începuturile sistemului solar.
Alți aștri s-au format aici și apoi au migrat, apropiindu-se de Soare. Este cazul asteroidului Ceres sau al lui Triton, un satelit al lui Neptun.
Cu un diametru de 2.372 de kilometri, Pluto este corpul cel mai mare al centurii Kuiper. Nu și cu masa cea mai mare, dat fiind că Eris, descoperit în 2005, o depășește pe Pluto cu 27%.
Pluto, planeta decăzută
Din acest motiv, Pluto a fost decăzut din statutul de planetă, pentru a deveni planetă pitică. Cel puțin din punctul de vedere al definiției Uniunii Astronomice Internaționale, din 24 august 2006.
După zece ani de hibernare, sonda s-a „trezit” cu câteva luni înainte de a-și atinge ținta. Pe 14 iulie 2015, după o călătorie de aproape 6,5 miliarde de kilometri, ea a survolat Pluto la o înălțime de numai 11.000 de kilometri.
După această trecere istorică, au rămas mii de imagini și măsurători care dezvăluie complexitatea planetei acoperite de gheață. Sub calota glaciară este posibil să se ascundă un ocean lichid, la fel ca pe satelitul lui Pluto, Charon.
Ultima Thule
Următoarea țină a sondei a fost asteroidul Arrokoth, zis și Ultima Thule. Descoperit în 2014, Arrokoth a devenit corpul ceresc cel mai vechi și mai îndepărtat vizitat de un obiect uman.
New Horizons a trecut pe deasupra Arrokoth cu un diametru de 45 de kilometri (1% din Pluto), format din doi lobi. Aceștia au fost odată două entități independente.
Sonda a survolat Ultima Thule pe 1 ianuarie 2019, descoperind că suprafața sa roșiatică este acoperită cu metanol. Dar și cu alte molecule organice complexe neidentificate.
La doi ani după survolul Arrokoth, „New Horizons este perfect sănătoasă. Într-o stare cum nu se poate mai bună”. Aceste cuvinte îi aparțin lui Alan Stern, de la NASA, șeful misiunii.
Profitând de vigoarea păstrată, el speră ca sonda să poată atinge o a treia țintă. Un amplu studiu a recenzat o sută de corpuri ce ar putea fi vizitate în următorii ani.
Va trebui ținut cont de numeroși parametri, explică Science et Vie. Printre aceștia, carburantul rămas, care nu permite mari schimbări de traiectorie.
Dincolo de vizita unui nou asteroid, New Horizons va avea ocazia de a străpunge heliosfera, bula de gaz care înfășoară sistemul solar.
Astfel, sonda va putea măsura densitatea acesteia și viteza vântului solar din regiune.
Dacă toate lucrurile decurg bine, New Horizons va putea funcționa până cel puțin în 2025.