Primul ministru israelian va efectua o vizită de lucru la Moscova pe 9 mai, conform unei declarații dată de birou de presă al Kremlinului. "Domnia sa a fost invitat să urmărească o paradă militară dedicată aniversării a 73 de ani de la Victoria în Marele Război Patriotic", se arată în aceeași declarație.
"Mă voi întâlni miercuri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin și voi participa la parada victoriei asupra Germaniei naziste", a declarat premierul israelian în cadrul ședinței guvernului de la Ierusalim. Primul Ministru israelian Benjamin Netanyahu și-a confirmat duminică participarea la Parada de Ziua Victoriei de la Moscova, pe 9 mai.
De asemenea, premierul israelian și președintele rus vor purta discuții în aceeași zi. Putin și Netanyahu au avut o convorbire telefonică pe 30 aprilie și, printre alte probleme, au convenit asupra unor contacte personale în viitor.
În acest an, Rusia va prezenta o serie de echipamente militare de vârf, la parada de Ziua Victoriei. În afară de vehiculul BMPT Terminator, pentru suport tancuri, și a vehiculului rezistent la mine Patrul, pentru prima dată în Piața Roșie, vor defila roboți militari. Robotul de eliminare a minelor Uran-6 și vehiculul fără pilot Uran-9, de luptă la sol - ambele folosite în Siria – se numără printre noii veniți la parada planificată. Un alt echipament militar de mare putere este sistemul de apărare aeriană Tor-M2DT Arctic, montat pe vehicule DT-30 pentru toate tipurile de teren. De asemenea, va fi prezent la paradă și principalul model de tancuri T-14 Armata, precum și lansatoare de rachete tactice Iskander, alături de transportoare rutiere Yars pentru rachete balistice intercontinentale.