În Israel, deciziile politice se succed cu repeziciune. Benjamin Netanyahu și Beni Gantz nu s-au înțeles, așa că se intră într-o nouă criză.
"Liderii alianței de centru Albastru Alb au reacționat astăzi la o nouă propunere a premierului Benjamin Netanyahu de a forma o coaliție sub conducerea lui pe care au calificat-o o încercare de a deturna atenţia de la orice critică, în cazul în care israelienii vor fi nevoiți să meargă la urne pentru o nouă serie de alegeri legislative anticipate.
Benjamin Netanyahu nu poate forma o coaliție, iar mandatul pe care îl are de la președintele statului expiră săptămâna viitoare.
Alianța Albastru Alb consideră că Benjamin Netanyahu este deja foarte implicat în următoarele alegeri legislative și încearcă să dea vina pe alții pentru eșecul lui. Beni Gantz, liderul Albastru Alb, a afirmat că Benjamin Netanyahu în realitate nu vrea să negocieze, comportamentul său arată că nu dorește unitate, ci imunitate.
Netanyahu nu vrea să recunoască că majoritatea israelienilor au ales un guvern de uniune liberal, fără extremiști, făcând aluzie la blocul de dreapta al lui Netanyahu care include partide naționaliste și ultra religioase. Netanyahu a declarat că l-a sunat pe Gantz și i-a prezentat fostului șef al Statului Major cadrul noii coaliţii, solicitându-i un compromis pentru formarea unui guvern de uniune. Netanyahu susține că este singurul guvern care trebuie format acum, după schema lui, deoarece problemele de securitate se multiplică în Orientul Mijlociu, care se degradează. Orice întârziere duce în același punct, a afirmat Netanyahu.
Premierul știe că fără alianța Albastru Alb nu poate avea majoritatea parlamentară necesară care să susțină o coaliție. Cu o săptămână înainte de expirarea mandatului lui Benjamin Netanyahu pentru formarea guvernului, liderii dreptei au semnat un nou angajament în favoarea lui, declarând că nu se vor alătura unui eventual guvern minoritar condus de liderul alianței Albastru Alb, Beni Gantz.
Dacă Benjamin Netanyahu nu reușește să formeze o coaliție, președintele statului, Reuven Rivlin, îi va da manda lui Beni Gantz. Surse din anturajul președintelui au indicat că Benjamin Netanyahu nu ar mai beneficia de o prelungire de două săptămâni a mandatului actual.
Netanyahu a cerut facțiunilor de dreapta un asemenea angajament în încercarea de a-i reduce șansele lui Beni Gantz, cu riscul unei noi serii de alegeri anticipate. Aliații din partidele de dreapta sunt chemaţi să voteze împotriva oricărei inițiative legislative. Nici Netanyahu, nici Gantz nu dispun de o majoritate parlamentară la limită, ca să poată forma un guvern de dreapta și, respectiv, de centru-stânga", a transmis corespondentul RRA de la Ierusalim.