Sute de activişti care făceau parte din convoiul maritim cu ajutoare umanitare pentru Gaza au fost eliberaţi de israelieni şi au ajuns azi-noapte în Turcia, Grecia şi Algeria, relatează TF1.
Între timp, Israelul continuă să susţină că intervenţia în forţă a fost necesară. 18 activişti turci şi unul irlandez răniţi în raidul de luni care a provocat indignare la nivel internaţional, au fost primii care au ajuns la Ankara la bordul a trei avioane. Toţi au fost duşi imediat la spital. Câteva ore mai târziu, trei avioane aparţinând Turkish Airlines au aterizat la Istanbul cu 466 de activişti la bord, majoritatea cetăţeni turci. Autorităţile au anunţat că militanţii vor fi supuşi unor teste la Institutul de Medicină Legală din metropolă pentru a verifica dacă suspiciunile că au fost otrăviţi de israelieni se adeveresc. O mare de oameni s-a adunat la aeroport ca să-i întâmpine pe activişti. Peste o mie de oameni au agitat steagurile Turciei şi au scandat lozinici anti-israeliene. Cam 10.000 de oameni au ieşit, târziu în noapte, într-o piaţă din Istanbul ca să sărbătorească sosirea militanţilor turci. Manifestanţii au dat foc portretelor preşedinţilor israelian, Shimon Peres, şi a celui american, Barack Obama. Şi pe aeroportul din Atena s-a adunat lume multă. 300 de persoane, apropiaţi şi simpatizanţi pro-palestinieni au strigat lozinci împotriva Israelului. Manifestaţii au loc în Grecia încă de luni la Atena şi Salonic faţă de asaltul israelian asupra flotilei umanitare. Alţi 31 de militanţi au ajuns în această dimineaţă în Algeria. ONU: blocada israeliană trebuie ridicată imediat Criticat din toată părţile, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, susţine cu forţă versiunea Israelului: "Nu era o croazieră de dragoste, ci de ură. N-a fost o operaţiune pacifistă, a fost teroristă. Israelul este victima ipocriziei internaţionale", a declarat premierul ca răspuns la reacţiile internaţionale ce au urmat asaltului sângeros al marinei israeliene asupra flotilei umanitare spre Gaza. "Datoria noastră este să inspectăm toate navele. Dacă noi nu facem asta, Gava va deveni un port iranian, lucru ce reprezintă o ameninţare reală pentru Mediterana şi Europa", a mai spus premierul citat de TF1. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon a cerut ca blocada să fie ridicată imediat din Fâşia Gaza.