"Evenimentul Zilei" din 18 iulie 64 a fost incendiul care a distrus două treimi din capitala lumii, Roma.

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, noi avem o imagine distorsionată a realităţii antichităţii. Ne-au influenţat filmele de la Holywood şi nenumăratele serialele. Care sunt opere de artă, nu istorie!

De exemplu, este unanim acceptat că într-un moment de nebunie, Nero a dat foc Romei. Apoi de pe terasa palatului său imperial se uita la incendiu printr-un smarald, cântând din kitară (un instrument antic cu coarde) şi recintând versuri, probabil compuse chiar de el. Şi apoi a dat vina pe creştini...

Clişeu de tabloid, de filme cu proşti, nimic mai fals! Incendiul Romei a fost o mare afacere imobiliară. De care au profitat Împăratul, o parte a Senatului şi Garda Pretoriană.

Ceea ce nu apare în filmele americane este că viaţa în Roma antică era mizerabilă. Peste 60% din populaţie murea anual de friguri, de malarie, din cauza ţînţarilor din mlaştinile Tibrului. Mahalalele Romei erau pe acele mlaştini, capitala lumii de pe atunci creştea în fiecare zi.

Ani de zile au parlamentat cele cinci curii, triburile originare de la facerea Romei, cu mahalagii ca să se facă lucrări de asanare ale mlaştinilor. Nu s-au înţeles...

Până la urmă, în noaptea de 18 iulie 64 o cocioabă insalubră a luat foc, accidental. Focul s-a întins cu repeziciune, la alte case nenorocite, toate construite mizerabil din lemn uscat, putred, uneori. Apoi a început să bată vântul şi incendiul a cuprins două treimi din măreaţa Romă.

Nu împăratul Lucius Domitius Tiberius Claudius, adică Nero, a dispus să se pună foc. Este adevărat, el nu a ordonat trupelor auxiliare, vigililor, un fel de corp de geniu, pompierii de pe atunci, să intervină pentru stingerea focului.

Se spune că incendiul puternic l-a trezit pe împărat. Şi-a dat seama că nu se mai poate face nimic şi nu şi-a trimis oamenii la moarte. Pe de altă parte aşa obţinea terenul necesar unor mari proiecte imobiliare. Nu o să vă plictisesc cu dreptul roman, dar în acele timpuri „casa mânca terenul”. Dacă dispărea casa, terenul revenea înapoi Romei, adică împăratului!

Aşă că Nero, pe jumătate adormit, s-a dus înapoi să se culce spunând: "Ce-am avut şi ce-am pierdut! De mâine construim o nouă Romă!" S-a ţinut de cuvânt, mereu dictatorii începeau, de mâine, ceva măreț!

 

Nu știu ceva măreț de început mâine, dar știu că mâine este, în definitiv, o altă zi!