Nereguli de peste 212 milioane lei sesizate de Curtea de Conturi în activitatea CFR SA

Nereguli de peste 212 milioane lei sesizate de Curtea de Conturi în activitatea CFR SA

În urma unui control la CFR SA și la sucursalele companiei care are în administrare infastructura feroviară, Curtea de Conturi a concluzionat sec ”entitatea nu gestionează bunurile din domeniul public şi privat al statului pe baza principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii”. Neregulile descoperite se ridică la peste 212 milioane de lei.

Printre neregulile constate de Curtea de Conturi privind activitatea CFR SA în 2010 se numără: achiziționare de materiale inutile, erori contabile, efectuarea unor plăți ilegale etc. Potrivit raportului, ”valoarea estimativă a erorilor / abaterilor contabile constatate însumează 151.585.000 lei”. La acestă sumă se adaugă valoarea abaterilor legate de modul în care s-a facut gestiunea economico-financiară, care se ridică și ele la 60,2 milioane lei, din care 800.000 lei venituri suplimentare datorate companiei, 194.000 prejudicii şi 59,2 milioane lei alte abateri.

Exemple de nereguli: - efectuarea de înregistrări contabile eronate şi denaturarea veniturilor şi cheltuielilor, în sensul că sumele retrase din conturile entităţii în urma popririi - pentru îndestularea creanţei pe care o avea la un operator economic, au fost înregistrate în anul 2010 din contul ”Creditori diverşi ” în contul ”Debitori diverşi„, nefiind recunoscute pe cheltuieli (SRCF Timiş); - nerespectarea prevederilor legale în stabilirea şi plata obligaţiilor datorate sub forma impozitului pe salarii sau venituri asimilate salariilor (SRCF Iaşi). Asupra acestor aspecte a fost sesizată Garda Financiară. Valoarea estimativă a acestei abateri este de 3.894 mii lei şi reprezintă venituri suplimentare datorate bugetelor publice - necalcularea şi neîncasarea penalităţilor şi daunelor-interese pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, în cazul contractelor pentru achiziţia de Studii de Fezabilitate necesare în realizarea lucrărilor de implementare a cerinţelor SCHENGEN pentru controlul în punctele terestre de trecere a frontierei cu ţările non-UE, prin nerespectarea prevederilor contractuale; -  menţinerea unor stocuri de materiale şi echipamente fără mişcare, cu o vechime cuprinsă între 1-7 ani, ca urmare a achiziţionării de materiale pentru lucrări de investiţii nedemarate sau care nu au asigurată finanţarea, - plăţi nelegale pentru asistenţă tehnică neefectuată la lucrarea ”Refacţie totală linie CF Deta - Reghin, tronson Brâncoveneşti - Reghin şi linia II directă din staţia CF Reghin (SRCF Braşov); -  plăţi nejustificate pentru materiale neutilizate la obiectivul ”Reparaţie pod KM 99+396 linia CF Braşov - Podu Olt” (SRCF Braşov); -  plata nelegală a cotei de 4% profit pentru lucrări suplimentare efectuate la lucrarea ”Reparaţie podeţ, km 18+103, Linia CF Adjud - Ciceu”, în condiţiile în care în Nota de comandă suplimentară nu s-a aprobat cotă de profit (SRCF Braşov); - plăţi nelegale pentru lucrări neefectuate, cheltuieli indirecte şi cota de profit aferentă acestora la obiectivele “Reparaţie pasaj trecere la nivel km. 12 +908, linia CF Apahida-Dej, între staţiile Jucu-Bonţida” şi “Reparaţie pasaj trecere la nivel km. 8 +582, linia CF Apahida-Dej, între staţiile Jucu-Bonţida” (SRCF Cluj). - plăţi reprezentând despăgubiri pentru un teren aflat în domeniul public, fără existenţa documentelor justificative prin care să se ateste realitatea despăgubirilor acordate, prin nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (SRCF Iaşi) - neevaluarea şi neînregistrarea în evidenţa contabilă a terenurilor în suprafaţă de 167.453 m.p. (SRCF Cluj).