NEPOTISM la cel mai ÎNALT NIVEL? Fiica lui DONALD TRUMP și postul de AMBASADOARE ONU

Donald Trump se află în momentul în care trebuie să aleagă o nouă ambasadoare a SUA la ONU și, desigur, favorita este chiar fiica sa, Ivanka Trump.

Numirea fiicei sale Ivanka în postul de ambasadoare a Statelor Unite la ONU „ar fi dinamită”, a afirmat marţi Donald Trump întrebat despre zvonurile care o vedeau în locul lui Nikki Haley, demisionară.

Preşedintele american a adăugat însă imediat că suspiciunile de nepotism ar împiedica probabil o asemenea desemnare. Iar Ivanka Trump a exclus această posibilitate într-un mesaj pe Twitter sub formă de punere la punct.

„Ştiu că preşedintele va numi o persoană formidabilă pentru a o înlocui pe ambasadoarea Haley. Această persoană nu voi fi eu”, a scris ea.

„Avem multe nume”, le-a explicat Donald Trump jurnaliştilor pe peluza de la Casa Albă de unde urma să plece cu elicopterul spre o reuniune publică în Iowa, în perspectiva alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, din 6 noiembrie.

El a mai amintit numele lui Dina Powell, fostă responsabilă a Consiliului Naţional de Securitate al preşedinţiei SUA, "o persoană la care mă voi gândi".

„Vă voi spune ceva: oamenii care ştiu, ştiu Ivanka ar fi dinamită. Ştiţi însă că aş fi acuzat de nepotism, puteţi crede asta?”, s-a întrebat el, vizibil încântat să se joace în faţa jurnaliştilor cu ideea unei numiri a fiicei sale de 36 de ani în acest post cheie al administraţiei.

„Cred că Ivanka ar fi excepţională. Ceea ce nu înseamnă că o voi alege pe ea (...) Nu cred că există cineva care să aibă mai multă încredere în lume decât ea”, a continuat Donald Trump, conform Agerpres.