Nepotism în PNL: Fiul Marianei Câmpeanu, drum netezit pe listele USL pentru consilierii generali ai Capitalei

Nepotism în PNL: Fiul Marianei Câmpeanu, drum netezit pe listele USL pentru consilierii generali ai Capitalei

Cu o nouă conducere instalată pentru a servi interesele lui Crin Antonescu la Capitală, PNL Bucureşti se află în acest moment în febra selecţiei celor mai buni candidaţi la posturile de consilieri generali. Noul preşedinte interimar, deputatul Eugen Nicolăescu a fixat, pentru astăzi şi pentru marţea viitoare, audierea celor 60 de propuneri făcute de cele şase filiale de sector pentru CGMB. Potrivit unor surse liberale, în urma procedurii va ieşi însă "cine trebuie". Unul dintre favoriţi este considerat Cătălin Câmpeanu, fiul noului vicepreşedinte la organizaţia de Bucureşti, Mariana Câmpeanu, prospăt instalată de Antonescu în această funcţie.

Deşi în trecut, liderul PNL s-a pronunţat de multe ori împotriva nepotismului în politică, opiniile sale nu se aplică şi nu devin literă de lege în propriul partid. Dimpotrivă, atunci când interesele sale o cer, în acest caz fidelizarea noilor oameni impuşi în funcţii de conducerea la nivelul PNL Bucureşti şi la organizaţiilor de sector, vechile poziţii publice sunt date uitării. Cum se fac jocurile Imediat după instalarea sa în locul demisului Andrei Chiliman, noul lider al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu a cerut filialelor să-i remită cât mai rapid o listă cu câte 10 propuneri pentru candidaturile la Consiliul General al Primăriei Bucureşti. În total, organizaţia are de selectat 18 candidaţi pentru posturile considerate eligibile din totalul de 60. “USL şi-a fixat ca obiectiv la locale câştigarea a 36 de mandate de consilieri generali din 55. Dacă se va merge pe principiul parităţii, PNL-ului i-ar reveni 18 candidaturi pe listele comune. Realist vorbind, PNL, de fapt ACD, incluzând şi PC, are şanse la 14 locuri de consilieri generali. La fel şi PSD. Asta înseamnă, la noi, cam câte două candidaturi per filială de sector", ne-au explicat sursele citate, miza acestor audieri puse în scenă de noua conducere liberală. În aceste condiţii, pe lista mare cu propuneri e mare înghesuială. Una din întrebările care se vor pune pretendenţilor la candidaturi în cadrul audierilor ar putea decide câştigătorii finali: “Dacă ar fi să nominzalizaţi pe cel mai activ consilier general al PNL care ar fi acela?" Potrivit surselor citate, întrebarea va favoriza pe cei care şi-au făcut deja jocurile cu noile liste remise de filialele de sector. “ Cei care se află în graţiile conducerii vor fi cei care vor ieşi la numărătoare. Restul sunt umplutură sau sacrificaţi", ne-au precizat sursele. Astfel, la sectorul 2, pe liste nu se mai regăsesc nici unul din oamenii pe care fostul lider, Cristian Dan Popescu îi împinsese în faţă. “Nu va mai fi nimeni. Sectorul doi va da doar doi eligibili: pe Adrian Neacşu, noul preşedinte al filialei şi pe Cătălin, fiul Marianei Câmpeanu. Ultimul va fi între primii zece pe listă. E deja un fapt bine-ştiut", au conchis aceleaşi surse liberale. Ambiţii vechi în familia Câmpeanu În ultima vreme, Marian Câmpeanu a intrat în cercul de apropiaţi ai liderului Crin Antonescu, fiind recent promovată de acesta în funcţia de vicepreşedinte al filialei PNL Bucureşti, după dizolvarea întregii conduceri a organizaţiei, alături de mazilirea lui Andrei Chiliman. Ambiţiile politice ale fostului ministru al Muncii nu sunt de ieri de azi. Acum doi ani, a fost numită lider interimar la sectorul 2. A fost însoţită atunci şi de fiul ei, căruia i-a găsit un loc în Biroul de conducere la filialei. Ulterior, Mariana Câmpeanu a încercat unele manevre de culise pentru ca odrasla, fost director în Ministerul Muncii pe vremea când ea deţinea acest protofoliu, să o succeadă la şefia organizaţiei. La acea vreme, Chiliman, în calitatea sa de şef peste PNL Bucureşti, i-a dejucat planurile, instalându-l prin procedura alegerilor interne, pe Dan Cristian Popescu lider la PNL sector 2.