Extrema dreapta rezolvă, cu acordul autorităţilor, cazurile semnalate de cetăţeni, în care sunt implicaţi imigranţi ilegali
Extrema dreaptă îşi asumă tot mai mult rolul de poliţie în societatea greacă, în special în cazurile care vizează imigranţi ilegali. Situaţiile în care membrii formaţiunii neonaziste Zorii Aurii intervin pentru a rezolva diferite probleme ale cetăţenilor nu sunt însă o noutate pentru greci. Noutatea, subliniază ziarul britanic The Guardian, este că poliţiştii greci au început ei înşişi să transfere o parte din atribuţiile lor legate de menţinerea ordinii publice către grupurile de extremişti care patrulează pe străzile din oraşele împânzite de imigranţi. Societatea dictează Una din victimele unei infracţiuni a povestit cum, sunând la poliţie pentru a semnala un incident în care au fost implicaţi mai mulţi imigranţi albanezi, a rămas stupefiată când oamenii legii i-au recomandat să sune la sediul partidului extremist pentru a-şi rezolva problema. "Mi-au spus imediat că acesta este un caz de competenţa Zorilor Aurii. Extremiştii pur şi simplu fac treaba unui stat muribund în care tot mai mulţi cetăţeni se simt neputincioşi", a mai comentat femeia. În ultimele luni, numărul atacurilor împotriva imigranţilor a crescut semnificativ, multe organizaţii neguvernamentale acuzând autorităţile elene că tolerează raidurile extremiştilor greci. În paralel, guvernul de la Atena a demarat o campanie de limitare a fenomenului imigraţiei ilegale, deschizând mai multe centre de detenţie şi sporind supravegherea frontierei terestre cu Turcia. Tot mai populari În mai, Europa privea îngrozită cum partidul Zorii Aurii intra pentru prima dată în Parlamentul grec. De atunci, popularitatea formaţiunii conduse de Nikolaos Mihaloliakos a crescut de la 12 la 22 de procente. Sprijinul pentru extremişti vine şi în contextul unei austerităţi prelungite şi departe de a se încheia. Zorii Aurii se gândeşte acum să îşi deschidă filiale şi în ţările cu comunităţi elene importante. CITIŢI ŞI:
- Grecia: Sediul partidului neonazist Zori Aurii, incendiat