Nenorocirea care loveşte toată omenirea. Nici România nu este ocolită. Preţul alimentelor a luat-o razna

Sursa: arhivă EVZ

Este nenorocirea care loveşte crunt toată omenirea. După pandemie, războiul declanşat de Vladimir Putin în Ucraina zguduie toată Planeta pur şi simplu. Preţurile alimentelor a sărit în aer, iar acesta pare să fie doar începutul.

Agenţia alimentară ONU a dezvăluit că luna martie a venit cu creșteri record la alimente. Războiul din Ucraina a afectat pieţele cerealelor de bază şi uleiurilor comestibile. Indicele preţurilor alimentelor, al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a ajuns la 159,3 puncte luna trecută.

În februarie, specialiștii au declarat că cifra de 140,7 este un record și nu se așteptau la o altă creștere.

Rusia şi Ucraina sunt responsabile pentru grâul, porumbul, orzul şi uleiul de floarea-soarelui, dar exporturile au fost blocate, iar majoritatea statelor au fost grav afectate.

FAO a precizat că preţurile alimentelor şi furajelor ar putea creşte cu până la 20% din cauza războiului produs de Vladimir Putin. Și prețul cerealelor a urcat cu 17% în martie. O altă creștere a fost la ulei. Prețul a ajuns să fie cu 23% mai mare, un record mondial.

Creșteri record la alimente

Întreruperea aprovizionării de la Marea Neagră a dus la creșterea mărfurilor alimentare, care deja aveau de suferit din cauza problemelor legate de recolta globală. Și zahărul sau lactatele au avut parte de creșteri uriașe.

sursa: Arhiva EVZ

FAO şi-a redus previziunea privind producţia mondială de grâu în 2022 la 784 de milioane de tone. Peste 20% din producția din Ucraina va avea de suferit. Cu toate astea, producția globală de grâu este cu 1% peste nivelul anului precedent.

Și comerțul cerealelor trece prin momente dificile. Exporturile crescute din Argentina, India, Uniunea Europeană şi Statele Unite nu pot să acopere problemele de la Marea Neagră.

Comerţul total de cereale în 2021/22 a fost revizuit în scădere cu 14,6 milioane de tone faţă de lunile trecute. Este mai mic cu 2% față de 2020 sau 2021. Stocurile mondiale de cereale prognozate la sfârşitul anului 2021/2022 au avut de suferit din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina. Analiștii se așteaptă la prețuri uriașe și sărăcie. Unele alimente vor fi un lux pentru o mare parte din populație, potrivit FAO.