Nemţii încep să tânjească după siesta mediteraneană

Confederaţia sindicală DGB cere companiilor germane să permită angajaţilor să îşi facă siesta după prânz, argumentând că în acest fel, pe lângă efectele prozitive asupra stării sănătăţii, va creşte şi performanţa acestora, scrie ziarul britanic The Guardian.

"Chiar dacă siesta nu mai este un lucru obişnuit în ţările sud-est europene, este în continuare o idee bună din punct de vedere al sănătăţii", a declarat Annelie Buntenbach, un membru al consiliului executiv al DGB. "Un pui de somn după-amiază reduce, de exemplu, riscul unui infarct şi conferă energie", a adăugat aceasta, într-un interviu pentru pubicaţia Tageszeitung.

Studiile sprijină această teorie. Cercetătorii de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard şi Universitatea de Medicină din Atena au constatat că angajaţii greci care au avut sieste regulate au înregistrat rate cu 37% mai mici de boli coronariene faţă de cei care nu s-au odihnit la prânz.

Ideea a prins şi în Germania, unde marile companii germane precum BASF, Opel, Hornsbach şi Lufthansa oferă camere speciale pentru lucrătorii lor, iar angajatorii afirmă că profită de productivitatea sporită a angajaţilor lor bine odihniţi.

Nemţii obişnuiau să doarmă în cursul zilei până la debutul Revoluţiei Industriale. Creşterea volumului de muncă a dus treptat la dispariţia acestui obicei în nordul Europei, o tendinţă care poate fi observată acum şi în Europa Meridională.

Nu toţi angajaţii germani sunt de acord cu propunerea confederaţiei sindicale DGB. "Avem deja o pauză de jumătate de oră pentru micul dejun şi tot atât pentru prânz. Dacă am mai avea şi una de somn am ajunge acasă foarte târziu, ceea ce este un inconvenient. Situaţia este diferită în Italia sau Spania pentru că acolo este foarte cald, dar aici, în Germania, nu ne confruntăm cu astfel de temperaturi", a declarat un german.

În orice caz, ziarul britanic ironizează, cu ocazia acestei dezbateri din Germania, criticile lansate acum câteva luni, pe fondul crizei din Grecia, de cancelarul german Angela Merkel legate de "lenea" populaţiei din sudul Europei.