Campionul mondial și european de judo Nemanja Majdov a fost suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris.
Federația Internațională de Judo l-a suspendat pe Nemanja Majdov
Nemanja Majdov (28 de ani), a fost suspendat din toate activitățile timp de cinci luni de Federația Internațională de Judo.
Majdov a fost sancționat, la o lună după încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris, pentru că a făcut semnul crucii înainte și după un meci al său în timpul competiției.
Nemanja Majdov a încălcat la Paris protocolul de concurs
Forul internațional de judo a luat această decizie pentru că Majdov a încălcat la Paris protocolul de concurs. Prin acesta se interzice sportivilor să își afișeze credințele religioase.
Sârbul mai fusese avertizat și cu alte ocazii de Federația Internațională de Judo pentru că a făcut semnul crucii la precedentele competiții europene și mondiale la care a participat.
Campionul mondial nu își va schimba atitudinea
Nemanja Majdov a precizat că nu își va schimba atitudinea indiferent de consecințe.
Conform postărilor sale de pe rețelele de socializare, el și-a propus să revină în circuit după suspendarea de cinci luni, fără a schimba ceva în atitudinea lui față de credință.
„Domnul mi-a dat totul” declară sportivul sârb, susținându-și atitudinea de neclintit.
Majdov nu mai are voie să participe la nicio activitate legată de judo
Conform postării de pe Instagram, sârbului i s-a interzis să participe la toate turneele, taberele și pregătirile.
Sportivul este recunoscător pentru tot ce a primit.
El declară în aceeași postare: „Când am început, visam să câștig măcar o medalie mare și să reușesc astfel în viața mea și a familiei mele, care a sacrificat totul pentru cariera mea”.
Novak Djokovic este alături de conaționalul său
Mai mulți sportivi sârbi și-au exprimat sprijinul pentru conaționalul lor, printre care și printre care și Novak Djokovic.
Majdov a câștigat o medalie de aur la Campionatele Mondiale de Judo din 2017, desfășurate la Budapesta.
La Campionatele Europene de Judo din 2018 de la Tel Aviv, Nemanja Majdov a câștigat prima sa medalie europeană la seniori, o medalie de argint la categoria -90 kg.
O altă medalie de argint a fost câștigată de sârb în competiția de la Tel Aviv din anul 2022.