Scandal în coaliție. PSD şi PNL, în război în Timiş

Scandal în coaliție. PSD şi PNL, în război în TimişSursă foto: Consiliul Judeţean Timiş

Scandal între PSD şi PNL, în Timiş. Social-democraţii cer revocarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ Alexandru Proteasa, iar liberalii cer retragerea sprijinului politic al liderului PSD Timiş, Alfred Simonis.

PSD şi PNL în conflict. Social-democraţii din Timiş cer revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Timiş Alexandru Proteasa (PNL). O anchetă jurnalistică ar fi scos la iveală faptul că o firmă a familiei sale ar avea legături cu unele contracte derulate de instituţia pe care acesta o conduce.

Dezvăluirile privind legăturile dintre familia lui Proteasa şi instituţia pe care o conduce au fost făcute la Antena 3, în cadrul emisiunii Exces de Putere.

Ancheta jurnalistică care a provovat neînţelegeri dintre  PSD şi PNL

În urma unei anchete jurnalistice, ar fi vorba despre un contract pe care Consiliul Judeţean Timiş l-a semnat acum câţiva ani. Este vorba de construirea Centrului de legume-fructe din localitatea Tomnatic.

Lucrarea este în directă coordonare a vicepreşedintelui CJ Alexandru Proteasa.

Ancheta atinge şi un centru comercial pe care familia acestuia îl construieşte în comuna Mosniţa Nouă, unde până în 2020 Proteasa a fost consilier local.

„Alexandru Proteasa este coordonatorul comisiei care se ocupă de centrul de legume şi fructe. Chiar dacă neagă acest lucru, este contrazis exact de preşedintele Alin Nica. Această importantă investiţie, care a beneficiat de o suplimentare a fondurilor de 4 milioane de lei, nu este terminată şi deja are semne de degradare”, scrie în investigaţie.

În tot acest timp, compania contractată pentru a duce la bun sfârşit acest proiect lucrează pentru o societate comercială din Moşniţa Nouă. Aceasta familiei lui Alexandru Proteasa şi care construieşte un centru comercial.

PSD vrea capul vicepreşedintelui CJ

Social-democraţîi anunţă că, în cel mai scurt timp, vor solicita revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Alexandru Proteasa. Mai apoi vor sesiza şi Parchetul General, pentru a porni o anchetă în acest caz.

În replică, Alexandru Proteasa susţine că totul e o răzbunare a familiei Simonis. Pentru că nu a cedat şantajului. El spune că primit ameninţări din partea familiei Simonis.

„Avem în faţă un nou atac politic mizerabil, bazat într-adevăr pe interese personale. Însă nu ale mele, ci ale liderului PSD, Alfred Simonis. Manipularea informaţiilor şi folosirea grupului politic PSD reprezintă o răzbunare a familiei Simonis. Am refuzat să cedez la şantaj”, a declarat Alexandru Proteasa.

Conflictul dintre PSD şi PNL la Timiş ajunge la Bucureşti

PNL Timiş a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, retragerea sprijinului politic pentru deputatul

PNL şi PSD

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

, în urma acestui scandal.

,,În urma dezvăluirilor jurnalistice apărute recent în spaţiul public, PNL Timiş solicită premierului Ciolacu retragerea sprijinului pentru deputatul Alfred Simonis. El a adoptat tactica struţului care îşi ascunde capul în nisip şi nu a făcut nimic să clarifice sau să infirme acuzaţiile”, transmite PNL Timiş.

PNL Timiş face trimitere şi la declaraţia lui Alexandru Proteasa, că a fost ameninţat de familia lui Alfred Simonis.

Ne puteți urmări și pe Google News