Negocierile dintre liderii opoziţiei şi Vladimir Voronin au eşuat în această seară din cauza poziţiilor divergente adoptate de părţile implicate în discuţii. Doleanţele opoziţiei, în număr de patru, au fost respinse de oficialul comunist, care a susţinut ideea că Republica Moldova s-ar afla în faţa unei “lovituri de stat”.
Repetarea alegerilor legislative, accesul la televiziunea publică, dreptul de a protesta şi dezminţirea variantei oficiale a loviturii de stat – acestea sunt cele patru revendicări ale liderilor opoziţiei de la Chişinău, discutate la negocierile cu Vladimir Voronin. Preşedintele moldovean încă în exerciţiu a acceptat parţial doar cea de-a treia propunere, respingând acţiunile violente şi acuzând opoziţia de cooperare cu actele de vandalism.
Repetarea scrutinului legislativ a fost respinsă din start, acceptându-se doar varianta renumărării voturilor. De asemenea, accesul la televiunea publică a liderilor opoziţiei a fost refuzat, iar varianta loviturii de stat reiterată. „Voronin ne-a acuzat că am organizat aceste proteste şi că le-am pregătit fără să aşteptăm rezultatul final al alegerilor. Este fals, noi am încercat să calmăm oamenii”, a declarat Dorin Chirtoacă, actualul primar al Chişinăului şi vicepreşedintele Partidului Liberal.
Cine sunt liderii opoziţiei în Moldova?
Filat a studiat Dreptul la Iaşi, derulând mai multe afaceri în oraşul teilor lui Eminescu, pentru a se întoarce în 1998 la Chişinău.
Partide la masa negocierilor În cadrul alegerilor parlamentare din acest an, legislaţia de organizare a acestora a fost uşor modificată. Astfel, pragul de intrare în Parlament a urcat la 6% şi s-a interzis, pentru prima oară, formarea de alianţe înainte de alegeri. Cu toate acestea, ultima modificare ar încuraja fuziunea între partidele care doresc să aibă mai multe şanse pentru mandate de deputat. Parlamentul Moldovei este unicameral, iar cei 101 de deputaţi sunt aleşi pe o perioadă de patru ani.
Pe 5 aprilie, doar trei partide au reuşit astfel să obţină votul moldovenilor pentru a trece de pragul de 6%:
Partidul Alianţa Moldova Noastră (PAMN) este una dintre cele trei formaţiuni politice care a reuşit să treacă de pragul electoral de 6%, obţinând la alegerile de duminică 9,8% dintre voturile exprimate. Formaţiunea de centru-stânga, constituită în 2003, a fost creată printr-o fuziune a Partidului Liberal, Alianţei Independenţilor şi Alianţei Social-Democrate din Moldova. La ultimele alegeri parlamentare, din 2006, a preferat să intre în Blocul "Moldova Democrată", o alianţă formată din cele mai importante partide politice de centru-stînga şi centru-dreapta, Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Social-Liberal. Cu acea ocazie PAMN a obţinut 23 de mandate de deputat.
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) este printre cele mai noi partide din Republica Moldova care au participat la alegerile din acest an. Cu toate acestea, activitatea sa de numai un an şi patru luni i-a permis să obţină 12,24% dintre voturile exprimate pe 5 aprilie. Partid de centru-dreapta, orientat spre o politică europeană, PLDM a iniţiat vara trecută o campanie de strângere de voturi pentru a lansa referendumul de modificare a Constituţiei. Membrii partidului au reuşit să obţină semnăturile a 10% din populaţia cu drept de vot, însă Comisia Electorală Centrală a modificat legea, menţionând că pentru convocarea referendumului este necesar acordul a 10% din populaţia totală a ţării, ceea ce ar fi însemnat un volum de 16 ori mai mare de semnături.
Partidul Liberal, o formaţiune politică de dreapta, este succesorul partidului Reforma, lansat în 1993. Vicepreşedintele formaţiunii, Dorin Chirtoacă, a reuşit să câştige un mandat de primar al oraşului Chişinău, la alegerile din 2007. Politica partidului Liberal din Moldova este de a participa la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, precum şi respectarea drepturilor omului. Este pentru prima oară în istoria acestei formaţiuni politice când participă la alegeri parlamentare, până acum propunând candidaţi doar pentru scrutinurile locale. Rezultatele oficiale în alegerile de pe 5 aprilie au arătat că Partidul Liberal a obţinut 12,9% dintre voturile moldovenilor.
CITIŢI ŞI: ZI NEBUNĂ LA CHIŞINĂU
REVOLUŢIE LA CHIŞINĂU|VIDEO + FOTO
Expert rus: Protestul din Chişinău, făcut cu "mână românească"
Voronin: Protestatarii vor vărsare de sânge
Chişinăul se revoltă de ziua lui Ion Aldea Teodorovici! | VIDEO
CHIŞINĂU: Opoziţia reclamă fraudarea alegerilor