Deși este în război cu presa din țara sa pe care o acuză de toate relele posibile, președintele SUA, Donald Trump, sare în apărarea unui cunoscut realizator de emisiuni de la Fox News, despre care prestigioasa publicație The New York Times scrie că, împreună cu trustul media pentru care lucrează, ar fi cumpărat tăcerea unui număr impresionant de femei pe care se hărțuise sexual.
Peste 13 milioane de dolari le-ar fi plătit Bill O’Reilly victimelor sale, dar Trump este convins că realizatorul tv este „o persoană de treabă”. „Îl cunosc bine și nu cred că ar fi trebuit să plătească pentru că voi puteți interpreta în fel și chip gestul lui. Nu cred că Bill a făcut ceva rău”, a precizat, miercuri, Donald Trump.
Potrivit The Guardian, O’Reilly l-ar fi intervievat pe Trump de mai multe ori, inclusiv în octombrie 2016 când cei doi au vorbit despre șocanta înregistrare din 2005 care surprindea viziunea președintelui american în ce privește seducerea și abordarea femeilor. Astfel, potrivit lui Trump, dacă ești persoană publică, poți să le săruți, să le faci orice, fără acordul lor, și chiar să le grab them by the pussy” (să le pui mâna/ să le apuci la/de păsărică).
Dacă viziunea defectă în ce privește abordarea femeilor nu i-a cauzat un mare prejudiciu de imagine lui Trump, acesta câștigând în noiembrie cursa pentru Casa Albă, soarta lui O’Reilly e-n mâinile proprietarului Fox News, Rupert Murdoch, și a fiilor acestuia, James și Lachlan, directori executivi ai 21st Century Fox, mai scrie The Guardian.
Pe fondul acestui scandal, cel puțin 47 de advertiserși de top - inclusiv Mercedes-Benz, Hyundai, BMW, Mitsubishi, Lexus etc – au solicitat retragerea reclamelor de pe post, pe parcursul emisiunii lui O’Reilly.
Până în momentul de față, O’Reilly s-a apărat spunând doar că notorietatea sa l-a făcut să fie vulnerabil în fața acuzațiilor de acest gen și că a ales să cadă la înțelegere cu reclamantele pentru liniștea familiei sale.
„Nu e însă ușor să renunți peste noapte la staruri care-ți fac audiențe și pe care le plătești cu zeci de milioane pe an”, a precizat David Folkenflik, autor al volumului-bestseller ”Murdoch’s World” și un apropiat al magnaților Murdoch care se confruntă, în această perioadă, cu un val de scandaluri sexuale în trustul media pe care-l patronează.
Lunea trecută, comentatorul politic de la Fox News Julie Roginsky a depus plângere împotriva fostului director al postului, Roger Ailes, pe care îl acuză de hărțuire sexuală. Ailes, unul dintre cei care au pus piatra de temelie a Fox News în urmă cu două decenii, a părăsit giganticul trust de presă în iulie 2016, în urma unui megascandal, cel puțin 20 de femei, inclusiv prezentatoare de top, acuzându-l de hărțuire sexuală.
În ce-l privește pe O’Reilly, două dintre acuzațiile menționate de NYT erau deja cunoscute de opinia publică: în 2002, acesta a insultat o tânără colegă jurnalistă în fața redacției iar, în 2005, o fostă producătoare a postului reușea să obțină nouă milioane de dolari în urma unei înțeleri amiabile. În plângerea formulată către autorități, acesta povestea că Bill O’Reilly i-ar fi cerut să-și cumpere un vibrator pentru a-i descrie apoi, la telefon, ce simte în timp ce se masturba. Probele împotriva lui au fost indubitabile, femeia înregistrând toate convorbirile telefonice cu hărțuitorul, inclusiv pe cele în care amenința că femeile care vor îndrăzni vreodată să se plângă de comportamentul său, vor ”regreta că s-au născut”. Alte scandaluri au răbufnit în 2016, O’Reilly și angajatorii săi negociind plăți de peste un milion de dolari către cel puțin trei victime (ale prietenului lui Donald Trump).