Liderul nord-coreean a apărut călărind singur pe muntele Paektu, locul nașterii dinastiei Kim
Kim Jong-un s-a urcat călare pe muntele Paektu, locul de naștere al tatălui său, conform propagandei Phenianului, și i-a îndemnat pe nord-coreeni să continue eforturile de dezvoltare a țării, în fața „sancțiunilor și presiunii persistente”, a informat miercuri Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord (KCNA).
Liderul de la Phenian a declarat, în timpul unei inspecții a șantierelor din județul Samjiyon, că „suferința indusă de forțele ostile Republicii Populare Democrate Coreene, conduse de SUA, s-au transformat în mânie", potrivit KCNA.
Samjiyon, un județ din apropierea Muntelui Paektu de la granița sino-coreeană, este așa-numitul loc de naștere al fostului lider Kim Jong-il. Kim Jong-un merge deseori în acest loc înainte de anunțuri sau evenimente importante, notează agenția sud-coreeană Yonhap.
Kim "a urcat pe Muntele Paektu pe un cal alb sub prima zăpadă", potrivit KCNA. Informând despre călătoria montană a lui Kim, KCNA a spus că „oficialii însoțitori au fost convinși, debordând de emoție și bucurie, că va exista în curând o operațiune măreață care va uimi din nou lumea”.
Aceste deplasări ale lui Kim intervin în contextul negocierilormele mișcări au apărut după ce negocierile dintre Coreea de Nord și SUA au eșuat la Stockholm, la începutul acestei luni, ulterior Phenian acuzând Washingtonul că nu a prezentat nouă propunere.
„Situația țării este dificilă din cauza sancțiunilor și a presiunilor persistente ale forțelor ostile și există multe dificultăți și greutăți în fața noastră, dar poporul nostru este din ce în ce mai puternic și și-a găsit propria cale de dezvoltare”, a declarat Kim, conform KCNA.
Vizitele anterioare ale lui Kim pe Muntele Paektu au avut loc în decembrie 2017 înainte de climatul de reconciliere inter-coreeană în 2018.
El a vizitat muntele și în noiembrie 2014 chiar înainte de sfârșitul perioadei de doliu de trei ani pentru defunctul său tată, precum și în februarie 2013, înainte de execuția unchiului său, puternicul Jang Song-thaek.