Studiu: ne credem mai deştepţi, dar avem creierul tot mai mic

Am cucerit Everestul şi am ajuns pe Lună, ne place să credem că suntem mai mari şi mai importanţi decât strămoşii noştri. Dar în privinţa fizicului, se pare că nu ne ridicăm la înălţimea predecesorilor noştri, scrie „Daily Mail”, în ediţia electronică. În plus, şi creierul uman se micşorează.

În fapt, oamenii se mişcorează. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge spun că, în era modernă, oameni sunt cu 10% mai slabi şi mai scunzi decât vânătorii din vechime. De altfel, şi creierul uman trece prin astfel de schimbări şi este mai mic decât în Antichitate. Aceste descoperiri schimbă percepţia comună, conform căreia oamenii au crescut în înălţime şi greutate. Declinul, spun oamenii de ştiinţă, a avut loc în ultimii 10.000 de ani. De vină ar fi agricultura, dietele restrictive şi urbanizarea, care afectează negativ sănătatea şi duce la răspândirea bolilor. Declin în ultimii 10.000 de ani Teoria a apărut în urma unor studii pe fosile umane găsite în Africa, Europa şi Asia. Putem observa progresul continuu al omenirii, dar în ceea ce priveşte mărimea, aceasta nu s-a modificat substanţial decât în ulltimii 10.000 de ani, aşadar întrebarea care se pune este de ce s-a întâmplat acest lucru. Perioada în care s-a petrecut modificarea genetică ne arată că este vorba despre schimbarea preocupărilor şi a stilului de viaţă - oamenii au devenit din vânători-culegători, agricultori, în urmă cu circa 9.000 de ani. Deşi culturile variate făceau ca hrana să existe din belşug, concentrarea pe un număr redus de alimente, ar putea fi cauza deficienţelor de vitamine şi minerale, care au oprit creşterea oamenilor.  Mai slabi şi mai scunzi Fosilele descoperite în Israel, datând de acum 120.000-100.000 de ani, ne oferă date despre oameni mai înalţi şi mai puternici, un model care a continuat să existe până într-o eră relativ recentă. În urmă cu 10.000 de ani, un bărbat cântărea între 79,8 kg şi  85,2 kg. Astăzi media este între 69,8 kg şi 79,8 kg. Dr. Marta Lahr, care a prezentat aceste date, a descris aceste schimbări ca fiind „izbitoare”. Creierul unui bărbat de acum 20.000 de ani măsura 1.500 cm cubi, iar media creierului omului modern este de 1.350 cm cubi - o scădere echivalentă cu mărimea unei mingi de tenis. Creierul femeiesc s-a mişcorat cam cu aceeaşi proporţie, spun cercetătorii.