Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a difuzat un prim mesaj și o fotografie, după otrăvirea sa – potrivit Occidentului – de la sfârșitul lunii august. Purtătorul său de cuvânt a spus că Navalnâi se va întoarce în Rusia, odată recuperat pe deplin.
De partea sa, Rusia continuă să susțină că nu are nici o legătură cu problemele de sănătate ale lui Navalnîi și că nu a văzut nici un indiciu al unei tentative de asasinare a acestuia cu ajutorul unui agent neurotoxic de tip Noviciok, contrar a ceea ce afirmă trei laboratoare europene.
Într-o convorbire telefonică cu omologul său german Heiko Maas, marți, ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a cerut din nou Berlinului să trimită dosarul medical al lui Alexei Navalnâi la Moscova, spunând că Rusia este „gata să coopereze” în acest caz.
Serghei Lavrov i-a cerut lui Heiko Maas să „refuze să politizeze în continuare situația” în jurul otrăvirii principalului opozant al lui Vladimir Putin.
„Nu pot să fac aproape nimic încă, dar ieri (luni) am putut respira singur toată ziua”, a scris Navalnîi pe contul său Instagram. Mesajul a fost însoțit de o fotografie în care Alexei Navalnîi apare așezat pe patul de spital, alături de soție și de cei doi copii.
„Este un proces uimitor (faptul de a respira singur) și este subestimat de mulți. Îl recomand”, a glumit Navalnîi.
De asemenea, el le-a transmis celor 1,7 miloane de abonați la contulsău: „Mi-e dor de voi, îmi lipsiți”, la o sâptămână după ce a ieșit din coma artificială.
Opozantul, victima unei otrăvirii intenționate, la 20 august, în Tomsk, în Siberia, conform anturajului său, va putea în curând să se descurce fără „ventilație artificială”, au spus medicii spitalului din Berlin unde este tratat. Întrebată despre reîntoarcerea lui Navalnîi în Rusia, odată recuperat, purtătoarea de cuvânt al acestuia a răspuns că „nu s-a pus niciodată niciodată problema de altceva”.
„Înțelegem de ce se pune întrebarea dar este ciudat că cineva se poate gândi că el va sta în exil”.
Un laborator militar german a concluzionat, la 3 septembrie, că Alexei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost otrăvit cu o substanță de tip Novichok, concepută în scopuri militare în epoca sovietică.
Acest produs neurotoxic fusese deja folosit împotriva agentului dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, în 2018, în Marea Britanbie.
GRU, spionajul militar rus, este principalul suspect.
Laboratoare din Franța și din Suedia au confirmat concluziile germane în cazul Navalnîi și Parisul și Berlinul au insistat din nou ca Rusia să deschidă o anchetă.
În schimb, Moscova refuză invocând faptul că medicii ruși nu au identificat nici o subsanță toxică în organismul lui Alexei Navalnîi, atunci când a fost spitalizat în Siberia, înainte de a fi transferat la Berlin.
Rusia a pus la îndoială fiabilitatea analizelor laboratorului german și a denunțat un pretext pentru ca Uniunea Europeană să impună noi sancțiuni împotriva ei.
Rusia nu mai deține nici un stoc de Noviciok, acestea fiind „distruse potrivit acordului cu protocoalele și reglementările Organizației pentru interzierea armelor chimice (OIAC), a declarat șeful informațiilor externe ruse, Serghei Naricikin.