Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut comunității internaționale să împartă sarcinile în problema refugiaților, după naufragierea în Marea Mediterană a unei ambarcațiuni ce ar fi avut la bord 700 de imigranți, relatează AFP.
Ban Ki-moon, care s-a declarat "șocat și profund întristat" de producerea naufragiului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în largul coastelor libiene, "lansează comunității internaționale un apel la solidaritate și la împărțirea sarcinilor în fața acestei crize", potrivit unui comunicat publicat de purtătorul său de cuvânt.
Gărzile de coastă italiene nu au confirmat existenţa a de 700 de victime, dar au precizat că ambarcațiunea de 20 de metri lungime "are capacitatea de a transporta sute de persoane".
Uniunea Europeană a anunțat organizarea unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe și de interne pentru a lua măsuri ca urmare a acestei drame.