Naufragiu cu victime în Scoția. Era ultimul vapor cu aburi în serviciu din lume

Ultimul vapor cu aburi care naviga cu pasageri și-a sfârșit în mod dramatic voiajul.

Este vorba despre nava Waverley, care s-a lovit de mal pe insula Arran, în vestul Scoției. În total, 17 dintre pasageri au fost răniți în acest accident joi după-amiază, potrivit pazei de coastă, citată de AFP și preluată de Agerpres.

Unii dintre răniţi au fost transportaţi la spital, potrivit unui comunicat al pazei de coastă.

La bordul vasului cu zbaturi se aflau 213 pasageri şi 26 de membri ai echipajului când s-a produs ciocnirea, la sfârşitul după-amiezii, în portul Brodick.

Importante mijloace de salvare au fost trimise la faţa locului, printre care două elicoptere.

Unul dintre pasageri, Graham McWilliams, a relatat pentru BBC Scoția momentul coliziunii cu malul. „Când am ajuns la chei, totul părea normal. Apoi, dintr-o dată, s-a produs impactul, cu un sunet asurzitor, iar nava s-a oprit. Am văzut oameni căzând și s-a produs panică”, a spus el.

Martorul ocular al accidentului a adăugat că a văzut o doamnă care pur și simplu a zburat printr-o fereastră a vaporului și că, la câteva ore după incident, încă existau persoane în stare de șoc, așezate în terminalul de la Brodick.

El a mai spus că nu este clar deocamdată cum vor părăsi insula sau dacă li se va oferi cazare acolo. Ulterior, un oficial din ministerul de resort a anunțat trimiterea unei alte nave care să-i preia pe pasagerii de pe Waverley pentru a-i duce înapoi pe continent.

Lansat la apă în 1946, Waverley, ultimul vapor cu aburi din lume navigând pe mare, a fost repus în funcţiune în urmă cu două săptămâni, după ce un an şi jumătate a fost la mal pentru a i se înlocui cazanele, potrivit site-ului navei, utilizată pentru excursii.

Nava cu zbaturi și motor cu aburi a mai fost implicată în câteva evenimente nefericite. În 2009, pe când avea 700 de pasageri la bord, nava s-a lovit de un dig la Dunoon, provocând rănirea a 12 persoane. În 1977, vaporul cu zbaturi s-a lovit de stânci, în aceeași localitate, iar în 2017 a fost implicat într-o altă coliziune, la Rothesay.