NATO reconfirmă sprijinul dat Ucrainei. Program strategic de aderare

NATO reconfirmă sprijinul dat Ucrainei. Program strategic de aderare

Secretarul general al Organizaţiei Atlanticul de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, a afirmat vineri, în raportul anual pentru 2018, că îşi menţine angajamentul de a sprijini reformele din sectoarele securităţii şi al apărării în Ucraina.

NATO a intensificat sprijinul politic şi practic pentru Ucraina din 2014 şi a reconfirmat acest angajament la summitul de la Bruxelles din iulie 2018, unde liderii NATO s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, potrivit agerpres.ro

În 2018, Alianţa a acordat Ucrainei asistenţă consultativă axată pe elaborarea şi implementarea legii-cadru privind securitatea naţională, precum şi ajutor pentru reabilitarea soldaţilor răniţi şi sprijin pentru instituţiile medicale.

În plus, NATO a oferit asistenţă personalului militar ucrainean suferind de afecţiuni psihologice provocate în timpul conflictului din Donbas, în estul Ucrainei, care a început în aprilie 2014.

Ne puteți urmări și pe Google News

Kievul a revocat în 2014 statutul de nealiniere al Ucrainei când autorităţile prooccidentale au venit la putere în ţară, deschizând calea pentru aderarea la blocurile militare.

Luna trecută, Kievul a adoptat amendamente constituţionale ce stipulează angajamentul Ucrainei de a se alătura NATO şi a stabilit obiectivul de a obţine Planul de acţiuni pentru pregătirea aderării la NATO cel târziu în 2023.

Planul de acţiuni pentru aderare este un program NATO ce oferă consultanţă, asistenţă şi sprijin practic adaptat nevoilor individuale ale ţărilor care doresc să adere la Alianţă.