NATO şi documentele desecretizate, în care sunt expuse deciziile istorice ale unora dintre cei mai importanţi lideri ai lumii.
Pe site-ul NATO au fost postate mai multe documente desecretizate de la începuturile organizaţiei, dar şi despre evenimentele desfăşurate ulterior în spatele uşilor închise, ceea ce conferă o valoare şi mai mare probelor istorice. Imaginile, înregistrările audio şi filmările cu marii lideri politici ai diverselor perioade, completează un tablou excepţional cunoscut în detaliu de foarte puţini oameni.
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) este o alianţă formată din 28 de state din Europa şi America de Nord care au aderat la Tratatul Nord-Atlantic, iar scopul esenţial este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.
Tratatul Nord-Atlantic a fost semnat la data de 4 aprilie 1949, la Washington, şi reprezintă baza legală şi contractuală a Alianţei.
De la început, NATO a fost compusă din ţările europene ieşite din război, Statele Unite şi Canada, dar şi din ţările care nu au intrat niciodată în Uniunea Europeană, Norvegia şi Islanda.
Mai mult timp, NATO nu a avut alte structuri militare permanente în afara unui comandament care nu dispunea de trupe proprii. După fondarea NATO, ţările blocului comunist au creat în 1955 ”Pactul de la Varşovia”.
Mutată iniţial la Paris, NATO a trebuit să se mute în anii 1960 la Bruxelles şi Mons, în Belgia, în urma deciziei generalului De Gaulle. Franţa revenea în întregime în NATO patru decenii mai târziu, după ce Sarkozy a devenit preşedinte.
În plan politic, NATO a jucat un mare rol în evitarea unui război între Grecia şi Turcia, după ce ambele ţări au fost primite ca membri. Dincolo de cooperarea impusă, cele două ţări creează şi greutăţi Alianţei: Grecia blochează de mai bine de un deceniu primirea Macedoniei în NATO, iar Turcia blochează primirea Ciprului.
Prima intervenţie militară a NATO a avut loc în martie 1999, în Serbia şi Kosovo, în scurtul război care a dus la declararea independenţei provinciei Kosovo. În urma atentatelor de la New York, NATO a invocat pentru prima oară faimosul articol 5, care spune că dacă un membru al Alianţei este atacat, toţi ceilalţi se consideră atacaţi la rândul lor.
Au urmat intervenţia din Afghanistan şi cea împotriva piraţilor din Somalia. În Irak, NATO a organizat doar o misiune de antrenare a forţelor locale, fără a interveni ca organizaţie.
De altfel, în plan militar, organizaţia este foarte criticată pentru lipsa de cooperare reală pe teren între forţele celor 28 de membri actuali.
Statele Unite, principalul membru, ia de multe ori decizii unilaterale. De la început s-a hotărât ca secretarul general NATO să fie întotdeauna un european, iar comandantul structurilor militare trebuie să fie obligatoriu un american.