Şefii de state şi de guverne din ţările membre NATO au decis în această dimineaţă, la summitul de la Chicago, ca misiunea aliaţilor în Afganistan să se termine la sfârşitul lui 2014, urmând ca din 2015 să ofere asistenţă autorităţilor în vederea exercitării controlului asupra ţării.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că obiectivul României pentru acest sfârşit de misiune sunt de a transfera puterea către forţe afgane consolidate, astfel încât să nu mai apară celule teroriste în zona Zabrud, unde soldaţii români desfăşoară misiuni.
El a spus că, din 2015, ţara noastră va trebui să aibă forţe combatante, care să asigure securitatea misiunilor de instruire. La summitul NATO, România şi- a anunţat intenţia de a participa la finanţarea misiunii Alianţei de după 2014, pe o perioadă de trei ani. Costul total pe care aliaţii trebuie să-l suporte anual este de aproximativ 4 miliarde de dolari.
Președintele e indulgent Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să confirme suma de 500.000 de dolari făcută publică de ministrul de Externe, Andrei Marga, şi a evitat să catalogheze demersul ministrului de Externe drept o eroare.
“Este o contribuţie pe care şi-o asumă fiecare stat în parte. Eu nu am anunţat nicio sumă la summit. Se va ţine cont de contribuţia de până acum a României, se raportează numărul de soldaţi la numărul de locuitori. Avem un raport bun. Asta a stat la baza acreditării unor sume. Suma la care s-a ajuns este rezultatul unui proces mai lung de negociere. Nu spun că a fost o eroare. Nu vreau ca statele care contribuie mai mult să se întrebe de ce România dă atât. E, uite, d-aia. Nici noi nu vorbim de contribuţia în militari a altor state“, a explicat şeful statului.
Potrivit unor surse diplomatice, stângăcia lui Marga a pus România într-o postură delicată în fața partenerilor din SUA. Într-o perioadă în care, din cauza recesiunii economice, țările membre își calculează la sânge bugetele de apărare, suma mică pe care țara noastră o va plăti poate stârni animozități și poate crea dificultați în strângerea sumei totale necesare pentru Afganistan. În final, Traian Băsescu a spus că le-a cerut aliaților din NATO să fie solidari în procesul de retragere a trupelor. “Împreună am intrat în Afganistan, împreună ne retragem. Nu ştiu dacă poziţia mea va fi împărtăşită de toţi participanţii“.
Declarația este o aluzie clară la intenţia noului preşedinte francez Francois Hollande de a retrage trupele până la sfârşitul acestui an, pentru a respecta o promisiune făcută în campania electorală. “ N-aș vrea să citesc în presă că am atacat iar nu știu ce stat. Nu vedeți că nu atac nici măcar puterea, darămite un alt stat“, a conchis Băsescu
Alianţa Nord- Atlantică intenţionează să retragă până la sfârşitul anului 2014 cei mai mulţi dintre cei 130.000 de soldaţi desfăşuraţi în prezent în Afganistan, până atunci responsabilitatea securităţii teritoriului acestei ţări urmând să fie transferată treptat trupelor afgane. CITIŢI ŞI:
Andrei Marga: România va contribui cu 500.000 USD la Planul de stabilizare a Afganistanului
ROMÂNIA E APĂRATĂ DE RACHETE BALISTICE. NATO a declarat funcţional scutul antirachetă (etapa interimară)