NATO, îngrijorată de exercițiile militare ale Rusiei

Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a declarat, ieri, la București, că practica Rusiei de a susţine exerciţii militare neanunţate este o sursă de îngrijorare pentru Alianţă.

„Diplomația română va fi un factor puternic în ceea ce privește stabilirea agendei NATO în viitor”, a spus oficialul. „În urma Summitului NATO de la Varşovia, ţările aliate au decis să reacţioneze în comun la manifestările agresive ale Rusiei, dar și la provocările mai complexe. Alianța este mai unită ca oricând”, a adăugat Vershbow.

Calcule greșite

„Nu cred că exerciţiile militare ale Rusiei contribuie la stabilitate sau încredere reciprocă. Creează un potențial pentru neînțelegeri, calcule greșite și există păreri potrivit cărora ar trebui să rezolvăm aceste scăpări din legislație”, a punctat oficialul NATO. El a adăugat că Rusia a avut peste 10 exerciții de acest gen în ultimii doi ani. „Dacă Moscova este interesată de stabilitate, acesta nu este modul prin care va fi obţinută”, a mai spus Vershbow. El a răspuns astfel unei întrebări, în conferința de presă comună cu ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, despre manevrele militare care au loc în mai multe regiuni ale Rusiei, inclusiv în Crimeea şi zona de frontieră cu Ucraina.

Vershbow a fost decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer

Dezinformare rusă

Pe de altă parte, reprezentanţii NATO sunt îngrijoraţi de eforturile presei ruse de stat, controlate de Kremlin, de a transmite, în mod deliberat, informaţii false opiniei publice din ţările aliate.

Vershbow s-a referit la informațiile potrivit cărora focoase nucleare ale NATO ar fi fost transportate în România din Turcia, după tentativa de lovitură de stat de la Ankara. El a precizat că „aliații nu intenționează, nu planifică și nu văd niciun motiv să amplaseze arme nucleare pe teritoriile noilor state membre”.