Unii comentatori și analiști politico-militari de pe ambele maluri ale Atlanticului și nu numai au proclamat deja rezolvarea crizei de identitate a Alianței Atlantice în contextul măsurilor excepționale luate după invazia forțelor armate ale Moscovei în Ucraina- formalizate în cadrul reuniunii de la Madrid.
Organizația și-a (re)găsit în bună parte funcțiile sale inițiale stabilite la sfârșitul anilor ’40 prin tratatul de la Washington. Atunci, aceste funcții aveau un obiectiv central: contracararea amenințării sovietice la adresa Occidentului pe scena unui teatru care s-a transformat rapid într-un Război Rece. Primordialitatea în acest conflict - ale cărui puncte calde nu erau în Europa ci în Cuba, Vietnam, Angola, Mozambic, Afganistan, Orientul Mijlociu ș.a. - revenea Statelor Unite.
Chiar dacă ar fi dorit, Washingtonul nu avea pe cine să conteze în Europa pentru o redistribuție de sarcini. Marea Britanie se bucura de încrederea Americii dar fusese secătuită în război și nu dispunea de resursele economice necesare iar Franța se distingea printr-un gen de volatilitate politică până la revenirea lui Charles De Gaulle la conducere ca să nu mai vorbim de perioada care a urmat cu generalul la palatul Elysèe când integritatea NATO a fost pusă la grea încercare. Prin Germania trecea Cortina de fier iar nemții sufereau de complexul celui învins într-un război pe care ei singuri îl declanșaseră.
Italia, în schimb, trebuia apărată în interior unde, mai bine de 30 de ani, forțele de stânga, în general anti-NATO, au fost mereu aproape de preluarea puterii prin alegeri libere. În acest context istoric, Washingtonul a fost nevoit să preia apărarea - cu tot cu cheltuieli în mare parte - dar și controlul Occidentului până spre sfîrșitul Răzbiului Rece pe care adversarii - unii, aliați de nădejde în zilele noastre - l-au pierdut.
Acum, în 2022, Europa Atlantică - care cuprinde și marea majoritate a statelor din fostul Tratat de la Varșovia - contează destul de mult pentru America dar mai puțin decât în 1949 sau 1989. Europenii însă, fie că vorbim de membrii NATO sau de cei ai Uniunii Europene (diferența nu este importantă), rămân în proporție semnificativă dependenți de SUA și chiar de Marea Britanie din punct de vedere al securității.
Aici se cuvine o precizare: începând cu Obama și continuând en fanfare cu Trump, Washingtonul a cedat unele prerogative strategice în Europa fie pentru a-și menaja resursele fie pentru a avea mai puțină responsabilitate. Joe Biden a revenit în forță dar ceea ce a schimbat paradigma problemei și planurile celor din administrația americană a fost conflictul din Ucraina. Lumea Veche s-a dovedit și acum vulnerabilă la capitolul inițiativă iar Casa Albă a trebuit să dea tonul din nou.
Războiul a arătat că Europa are nevoie de NATO în egală măsură cu nevoia Statelor Unite de a dispune de o structură defensivă puternică pe țărmul european al Atlanticului. Alianța însă nu s-ar putea consolida fără angajamentul ferm al vechiului continent în domeniile politic, militar, financiar și al percepției publice.
Prin noul Concept Strategic elaborat la Madrid, reziliența Alianței crește semnificativ. Trupele americane în Europa vor ajunge la o sută de mii de oameni iar forțele de intervenție rapidă ale aliaților vor număra trei sute de mii. Polonia și România vor fi beneficiarele unour structuri militare consolidate în perioada imediat următoare. Capacitățile din Italia, Spania, Germania și Marea Britanie vor fi întărite ca și cele defensive din Republicile Baltice. Alianța, în ansamblu, va fi mai puternică cu accent pe Flancul de Est al cărui rol este esențial în descurajarea unor eventuale inițiative de agresiune ale Rusiei.
Nu voi detalia aceste aspecte și nici alte prevederi ale Conceptului Strategic întrucât au fost deja prezentate și analizate în presă și în mediile politice. Se impune însă un scurt comentariu privind integrarea în NATO a Suediei și Finlandei întrucât nu este vorba doar de asigurarea unei umbrele de protecție a acestor state în fața amenințărilor din est. Aderarea lor la Alianța Atlantică îi conferă acesteia o serie de avantaje strategice care influențează echilibrul geopolitic și militar pe un aliniament care cuprinde nord-estul Norvegiei - frontiera ruso-finlandeză - Golful Finic.
Se vor putea extinde operațiunile de supraveghere ale Peninsulei Kola - bază rusă de submarine nucleare - și ale rutei Asia-Europa prin Oceanul Arctic spre Atlanticul de nord. În urma topirii treptate a calotei arctice această rută va deveni economică. Va fi expusă supravegherii aliate regiunea Karelia a cărei importanță strategică este esențială pentru securitatea Rusiei de nord-vest. În plus, se va extinde cadrul de securitate al Republicilor Baltice în fața unor agresiuni dinspre răsărit.
Revenind la rolul Americii în Europa în general și pe frontul de est în special, trebuie să vin cu o nouă precizare: opinia americanului de rând arată că angajamentul Washingtonului în vechiul continent nu ar trebui să afecteze poziția și replica Statelor Unite în competiția de lungă durată cu China. ,,Politica coercitivă a Beijingului sfidează interesele, securitatea și valorile noastre’’ se precizează în documentul de la Madrid unde China este pomenită de șapte ori.
Pentru prima dată în istorie într-un document de o asemenea importanță elaborat pe pământ european. Ar fi oare vorba de prima mutare în procesul de extindere a noii generații de interese ale Washingtonului - și ale aliaților săi - care reflectă evoluțiile înregistrate în ultimii ani în spațiul Indo-Pacific? Cu siguranță. Faptul că la Madrid, au fost invitați președintele Republicii Coreea și premierul Japoniei ca ,,prieteni asiatici’’ alături de premierii Australiei și Noii Zeelande reprezintă o mișcare importantă a Alianței și de mare perspectivă. Va fi o trăsătură recurentă a acesteia pentru multe decenii.
Tactic vorbind, este și o măsură de prevedere a lui Joe Biden care trebuie să pregătească victoria democraților la alegerile midterm din toamnă. Și americanul de rând, cel menționat mai sus, este iar chemat să voteze…poate cu gândul la Trump. Dar despre asta vom vorbi într-un articol viitor.