Secretarul general al NATO, Anders Rasmussen, susține că ambițiile Rusiei conduse de președintele Vladimir Putin țintesc „dincolo de Ucraina” și amintește că Moscova se afl ă în spatele confl ictelor înghețate din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud.
Pregătiri militare în Transnistria
În Transnistria au început, ieri, o serie de aplicaţii, pentru patru zile, în care se vor simula acţiuni de apărare a frontierei, la care iau parte şi rezervişti. „Acesta este un eveniment planificat dinainte. Astfel de exerciții au loc anual și reprezintă o verificare a gradului de pregătire la nivelul conducerii forțelor militare. Se schimbă doar tema şi direcţia”, a spus aşa-numitul ministru al Apărării din Transnistria, generalmaior Aleksandr Lukianenko, citat de Agerpres. O unitate militară va aprofunda tacticile luptei defensive, în condiţiile unui contact direct cu inamicul.
Aşa-zisul preşedinte al Transnistriei, Evgheni Şevciuk, a acuzat anterior autoritățile Ucrainei și Republicii Moldova de escaladarea tensiunilor în jurul republicii nerecunoscute. „Forţele noastre de securitate sunt gata să respingă orice agresiune militară, dar noi nu intenţionăm să atacăm pe nimeni”, a menţionat el.
Acuzații reciproce
Kievul a acuzat, la rândul său, Transnistria de pregătirea unor grupuri subversive și activități de spionaj în Ucraina. Serviciul de grăniceri din Ucraina a început să sape un şanţ antitanc, cu o adâncime de 3,5 metri, pe distanţa tronsonului transnistrean al graniţei cu Republica Moldova (450 de km). Autorităţile au spus că vor să împiedice traficul de arme şi mărfuri. Serviciile speciale transnistrene consideră că Ucraina pregătește acțiuni subversive la granița cu Transnistria, unde staţionează un contingent rus.
Convoiul umanitar, „calul troian” al Moscovei
Ucraina și statele occidentale suspectează că este vorba de o acoperire, pentru o intervenție rusă. Scenariul a fost calificat ca „absurd” de către Ministerul rus de Externe.
Autorităţile de la Kiev au anunţat trimiterea propriului convoi umanitar, pentru locuitorii din Doneţk şi Lugansk. Convoiul are 15 camioane, cu 240 de tone de produse de primă necesitate, și se va opri în orașul Starobilsk, aflat sub control guvernamental, la 97 km de Lugansk, unde va fi preluat de Crucea Roșie.