Antipatia crescândă a Turciei față de refugiați începe să se asemene cu atitudinile din restul Europei față de cei care se refugiază din cauza unor tulburări
Într-un cartier măcinat încă de ură, refugiații sirieni au dispărut într-o singură zi, săptămâna trecută. Ei și-au închis magazinele și au început să alerge pe străzi. Era comemorarea unor acțiuni îndreptate împotriva sirienilor, iar autoritățile au lansat un avertisment: era mai bine ca ei să dispară, scrie The Washington Post.
Violențele din luna august a anului trecut au izbucnit în momentul când un tânăr sirian a fost acuzat că l-ar fi înjunghiat pe Emirhan Yalcin, un adolescent turc, în timpul ciocnirilor izbucnite în cartierul Altindag din Ankara. Bande de turci au intrat în cartier, vandalizând și prădând magazinele, locuințele și mașinile sirienilor cu o ferocitate șocantă, cu atât mai mult cu cât asta se întâmpla la marginea capitalei turce, dar la câțiva kilometri de palatul prezidențial.
“Fuseseră spălați pe creier”, a declarat Abu Huthaifam, un militant local sirian, care spune că a fost amenințat cu bătaia doar pentru că urmărea ciocnirile de la balcon. Pentru sirienii din Turcia, furia dezlănțuită la Altindag a fost un avertisment legat de xenofobia care de-abia urma să apară.
Creșterea resentimentelor față de imigranți, semnalată anul trecut în Turcia, a dus la niște atacuri asupra refugiaților și la atacuri mafiote în cartierele cu imigranți – o schimbare periculoasă pentru Turcia, care pe vremuri le ura cu mândrie bun venit sirienilor și care acum adăpostește cel puțin 4 milioane de refugiați, mai mulți decât oricare altă țară din lume.
Furia a venit din partea unei populații nemulțumite din cauza agravării crizei economice, neliniștită din cauza unor afirmații potrivit cărora imigranții schimbă însăși personalitatea Turciei și iritată de niște politicieni care apelează la o retorică provocatoare sau rasistă cu scopul precis de a stârni teama. Turcia este cea mai recentă țară europeană care se confruntă cu o înăsprire a politicii antimigrație, dar refugiații se confruntă totodată și cu probleme legate de originea lor, unele fiind însă favorabile unor imigranți – cum sunt cei din Balcani – în defavoarea altora, mai ales a celor din Orientul Mijlociu.
Turcia “s-a orientat spre o direcție naționalistă sub toate aspectele”, afirmă Asli Aydintasbas, înalt reprezentant în Consiliul European pentru Relații Externe.
Președintele Recep Tayyip Erdoğan, cel care a permis milioanelor de refugiați sirieni să vină în Turcia, a trebuit să riposteze în fața acestei furii, iar guvernul său a oscilat între a-i apăra pe imigranți și a adopta noi reglementări care să le împiedice o prezență prea remarcată. Întrucât anul viitor este totodată și un an electoral dificil, Erdoğan a promis să trimită acasă milioane de sirieni și a făcut prea puțin ca să potolească apelurile adversarilor săi, care pledează pentru acțiuni mai dure.
Resentimentele sunt în creștere de ani de zile și au dat în clocot vara trecută, când un nou val de refugiați afgani a sosit la frontierele Turciei. În prezent, sondajele de opinie plasează pe primul loc sau pe al doilea problema imigrației, a cărei rezolvare ar fi cea mai urgentă pentru țară.
“În propria noastră țară ne simțim ca niște câini”, urla un turc luna aceasta, într-un tramvai din Istanbul care circula prin cartierul Sultanahmet, plin cu turiști, iar el părea să reflecte starea de spirit a țării.
Solidaritatea a mai scăzut
“În primii ani ai războiului din Siria, exista mai multă solidaritate și empatie”, afirmă Aydintasbas. Turcii își puneau locuințele la dispoziția sirienilor oropsiți – într-o perioadă când guvernele europene făceau totul pentru a-i impiedica să ajungă la frontierele lor, inclusiv plătind pentru a-i ține la distanță, conform unui acord convenit cu Turcia în 2016, prin care țara primea compensații în valoare de 6 miliarde euro ($ 6,5 miliarde).
“Adevărul e că Siria nu este încă o țară sigură în care să te poți întoarce”, spune Aydintasbas. “Turcia va trebui să se împace cu faptul că refugiații sirieni sunt niște oameni pe care guvernul este foarte hotărât să îi opreseze”.
Motivele actualului climat “ar putea fi atât de ordin economic, cât și de ordin politic, dar pârghiile sunt legate de identitatea culturală“, afirmă Mustafa Minawi, profesor de istorie la Universitatea Cornell și autorul unei cărți despre otomanii arabi din Istanbulul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, carte care urmează să apară.
O anume retorică – de exemplu, cea potrivit căreia arabii sunt niște ‘trădători’ – își are rădăcini adânci și datează de pe vremea revoltei arabilor împotriva otomanilor în timpul Primului Război Mondial, dar tot acest vitriol se datorează și dreptei actuale, în care curentele naționaliste capătă o tot mai mare amploare în Europa și în lume. “Turcia nu este imună în fața unui astfel de fenomen”, spune el.
Pe de altă parte, tot în cursul tulburărilor din Altindag, au existat și turci care le-au luat apărarea vecinilor lor imigranți, oferindu-le adăpost și alimente. “Atunci când sirienii au părăsit temporar cartierul, unii patroni turci le-au asigurat un concediu plătit”, povestește Abu Huthaifa, un activist sirian. El intenționează să rămână. Atunci când nu e angajat în treburile comunității, el are o slujbă la o firmă de publicitate. Două dintre fetele lui studiază la o universitate turcă. “O ducem bine”, spune el. “Avem nevoie doar de puțină stabilitate”. (Articol de Kareem Fahim; Traducerea: Alexandru Danga, RADOR)