Hai să vă povestesc câte ceva despre o destinaţie exotică aflată fix sub nasul nostru: Ucraina. Sfaturi de călătorie cu scop prestabilit
Fetele, pur şi simplu, n-au cum să fie interesate de colţul ăsta de lume, că nu e loc de pozat picioruşe pe plajă - de când şi-au luat ruşii Yalta înapoi - şi, nasol tare, ar fi puse într-o poziţie cam naşpa de oferta feminină de pe piaţa vecinilor noştri de dincolo de Nistru şi Tisa. Aşadar, bă băieţi, nu trebuie să ajungeţi în Orientul Îndepărtat, prin Indochina, ca să aveţi ce se presupune că vă doreşte subconştientul. Unde mai pui că e mult, mult mai ieftin, şi ceea ce vă interesează arată fix la fel şi se foloseşte în exact acelaşi mod. N-o să spun nimic de Kiev, Lvov, Donetsk sau Harkov pentru că n-ajunsei p-acolo. Fusei, însă, o dată, în Maramureşul istoric de la nord de Tisa, cu ale sale 13 sate româneşti „uitate” după trasarea graniţelor de după prima gâlceavă mondială, de fo două ori la Odessa, de tot atâtea ori la Ilyichevsk, sau Ilichiovsk, depinde de limbă – un fel de Agigea ucraineană – şi Krivoi Rog, locul unde România a băgat în cernoziomul Ucrainei 800 de milioane de dolari, la nivelul anului 1989. Cea mai mare investiţie românească în străinătate a tuturor timpurilor. Dacă acel combinat de prelucrare a minereului de fier ar fi fost terminat, sau măcar noi ne finalizam investiţia de un miliard de dolari, Românica ar fi trebuit să primească în contrapartidă un milion de tone de pelete de fier. A primit fix puletă... Dar românaşii ajunşi pe meleagurile cazacului Mazepa au avut grijă să le dea nataşelor exact acelaşi lucru, cu vârf şi îndesat, ca Terente. Io fusei acolo, prima oară în 2003, cu nea Vali Tanasoff, un fotograf de la Adevărul şi în 2004, cu Ovidiu Ohanesian – cu fo patru luni înainte ca ciuhapul să fie răpit la Bagdad. Iar la Odessa şi Ilyichevsk, înainte de anii 2000, cu nişte vapoare. Dar, vă spun drept, nu s-a schimbat nimic din punctul de vedere care precis interesează.
Să nu refuzi o femeie care ţi se dă
În Ucraina o regulă de politeţe nescrisă e că dacă eşti la crăşmă şi te invită o svetlană la dans ai face bine să n-o refuzi, că se supără rău bărbat’su. Cum adică să-i refuzi femeia? Păi, ce, e urâtă? Io eram cât-p-aci s-o iau pe coajă când, cu eleganţa ce mă caracterizează, m-am eschivat, neştiind cutuma locului. De atunci, am învăţat, asemenea lu’ Zorba, că e păcat de la Domnu’ să refuzi o femeie tânără, când ţi se oferă. Şi, frăţiorilor, o sticlă de votcă face cât toate etnobotenicele din perspectiva frumuseţilor blonde ale vecinilor noştri. Aici, mărturisesc cu mâna pe buric, mi-au picat cu tronc variantele de Nemiroff şi Khortytsa. Odessa e un oraş-port cu un famec aparte. Atât doar că are preţurile îs cam ca la Constanţa. Şi la haleală, şi la băutură, şi la femei. În Ucraina profundă, costurile scad la jumătate. Unde mai pui că ţigările şi benzina sunt la puţin peste jumătate din tarifele noastre. Iar cu nataşele, cum am mai spus, o rezolvi, aşa, cu votcă, iubire şi şaşlâc. Că tare le mai place. Şi sunt şi curioase. Aşa puteţi afla că două guri şi patru mâini de femeie fac minuni. Da’, nu-i aşa, n-o să treceţi voi Nistrul sau Tisa când aveţi acasă tot ce vă doriţi...
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
