Năstase iese la atac: „SLUGILE IDIOATE ale regimului Băsescu-Macovei NU vor o dezbatere reală despre Justiţie!”
- Razvan Gheorghe
- 21 septembrie 2017, 12:57
Fostul premier pesedist Adrian Năstase susţine, pe blog-ul propriu, că slugile „idioate” ale regimului Băsescu-Macovei nu vor o dezbatere autentică în domeniul Justiţiei.
„Exista inca unele slugi ale regimului Basescu-Macovei care nu vor o dezbatere – absolut necesara – in domeniul justitiei, care sa elimine abuzurile si derapajele din acest domeniu, tot mai evidente pentru perioada de dupa 2004, sub pretext ca ne-am intoarce la justitia din timpul guvernarii Nastase. Pentru acei idioti care ar dori perpetuarea „statului mafiot” si a „statului paralel”, atasez o lista cu 50 (cinci zeci) de acte normative adoptate in perioada 2001-2004, in domeniul combaterii coruptiei. Nu cred ca idiotii respectivi isi vor schimba abordarile. Poate insa ca unii din cei contaminati de lozincile lor vor incepe sa inteleaga ca in acei ani am incercat, impreuna cu experti ai Uniunii Europene, sa modernizam sistemul judiciar din Romania”, scrie Adrian Năstase.