Năstase, CONCLUZIE SUMBRĂ la 68 de ani: ”Istoria SE DESTRAMĂ sub ochii noștri!”

Năstase, CONCLUZIE SUMBRĂ la 68 de ani: ”Istoria SE DESTRAMĂ sub ochii noștri!”

Cu prilejul împlinirii a 68 de ani, ex-premierul PSD-ista Adrian Năstase apreciază, pe blog, că ”istoria se destramă sub ochii noștri”. De asemenea, el îi ironizează pe ”cei nouă reziști” care au pătruns și au protestat, ”într-un mod ingenios”, în Parlament.

”M-am intrebat, adeseori, de ce au fost desfigurate  statuile antichitatii. Era vorba de forme de vandalism sau de o incercare de a face sa dispara trecutul, o incercare de a distruge amintiri, realizari, intamplari. Mai tarziu, in timpul revolutiilor, statui-simbol au fost topite sau distruse. Ulterior, unele au fost refacute si urcate din nou pe socluri. Pare ca  avem nevoie de o perspectiva de cateva decenii pentru a asigura locuri in forul public. Momentan, pregatim istoria viitoarelor monumente. Rodin a intruchipat, intr-o statuie celebra, sacrificiul celor sase burghezi din Calais., in urma unei intamplari din secolul 14. Peste secole, banuiesc, vreun mare artist va imortaliza intr-un grup statuar, actiunea eroica si sacrificiul de sine al celor noua „rezisti”, condusi de Pusa, care, recent, au patruns, intr-un mod ingenios, in sediul Parlamentului Romaniei. Implinesc astazi 68 de ani si  constat, cu tot mai multa tristete, cum se destrama istoria sub ochii nostri”, scrie Adrian Năstase.

Ne puteți urmări și pe Google News