NASA nu are timp de pandemie. Pregătește misiuni pe Lună și pe Marte

Agenția spațială americană este implicată în programul Artemis, continuând să se pregătească pentru misiuni cu echipaj uman pe Lună şi Marte, a transmis joi administratorul NASA, Jim Bridenstine, citat de DPA.

"Misiunea NASA continuă în acest timp", a scris Bridenstine pe Twitter. "Suntem mândri să împărtăşim viziunea noastră pentru sustenabilitate pe Lună după 2024 şi cum ne pregăteşte #Artemis pentru Marte", a adăugat el.

Programul îşi propune o nouă aselenizare a astronauţilor americani până în 2024, scopul fiind trimiterea de echipaje umane către Marte.

Misiunea va marca peste 50 de ani de când oamenii au ajuns ultima oară pe orbita lunară.

"După 20 de ani de viaţă continuă pe orbita joasă a Pământului, suntem în prezent gata pentru următoarea mare provocare a explorării spaţiale - dezvoltarea unei prezenţe continue pe şi în jurul Lunii", a declarat Bridenstine, citat pe site-ul agenţiei, nasa.gov.

"În anii următori, Artemis va servi drept steaua noastră polară în timp ce continuăm să ne concentrăm pe o mai mare explorare a Lunii, unde vom demonstra elemente-cheie necesare pentru prima misiune umană către Marte", a adăugat el.

Potrivit NASA, mobilitatea este "elementul de bază" necesar pentru o prezenţă continuă a astronauţilor pe Lună. Agenţia îşi propune să prezinte un vehicul de teren selenar.

Proiectat pentru a fi complet locuibil, vehiculul ar permite echipajelor să realizeze călătorii pe suprafaţa Lunii de până la 45 de zile. Pentru misiuni mai scurte, un habitat selenar ar putea adăposti până la patru membri ai echipajului.

Programul Artemis îşi propune să utilizeze Luna ca spaţiu de testare pentru misiuni de explorare cu echipaj uman trimise mai departe în sistemul solar.

Peste 12.000 de persoane au aplicat pentru a deveni astronauţi în cadrul programului Artemis al NASA. Conform Agenţiei spaţiale americane, acesta este al doilea cel mai mare număr de aplicaţii primite în istorie pentru participarea la un program spaţial. NASA a anunţat că are 48 de posturi de astronaut disponibile. Persoanele ce vor fi selectate pentru a începe antrenamentele vor fi anunţate în vara anului 2021, potrivit Agerpres.