NASA a testat cu succes avionul care îşi modifică aripile în timpul zborului

NASA a încheiat cu succes primele teste pentru o nouă tehnologie aeronautică revoluţionară: aripa care îşi modifică forma în timpul zborului, scrie iflscience.com.

Cu 22 teste de zbor desfăşurate cu succes de-a lungul a şase luni, noul tip de aripă numit Adaptive Compliant Trailing Edge (ACTE) ar putea echipa următoarea generaţie de avioane pentru pasageri, oferind silenţioziate şi economii importante de combustibil. “Suntem deosebit de încântaţi mai ales că am finalizat primele testări fără să întâmpinăm nicio problem tehnică semnificativă”, a precizat Pete Flick, managerul de program al Laboratorului de Cercetare al Air Force.

Creat de NASA, noul model de aripă înlocuieşte flaps-urile rigide o alternativă mobilă realizată din material compozit. Mai uşoare decât suprafeţele de zbor convenţionale, noile aripi reduc zgomotul perceput în timpul zborului şi promit economii de combustibil în valoare de milioane de dolari anual.

În funcţie de încărcare, altitudine şi manevra desfăşurată, forma aripilor poate fi ajustată dinamic pentru a obţine o curbură între -2° şi 30°, generând portanţă optimă cu turbulenţe minime şi rezistenţă la înaintare.

˝Finalizarea acestei campanii de teste de zbor constituie un mare pas înainte pentru proiectul Environmentally Responsible Aviation (ERA)˝, a precizat Fay Collier, managerul proiectului ERA. Potrivit lui Collier, aceasta a fost prima dintre cele opt demonstraţii la scară largă vizând tehnologii menită să reducă impactul aviaţiei asupra mediului înconjurător. Rezultatele obţinute cu prototipul ACTE urmează să fie integrate cu alte studii de design viitoare desfăşurate de NASA prin intermediul Langley Research Center.