Cu o mână la spate, burta lăsată să împungă maiestuos aerul Bucureștiului, cu un deget al celeilalte mâini dus delicat în dreptul buzelor asemeni lui Napoleon dintr-o caricatură ce-o găsise pe net, Ghișe patrula agale prin fața Cotroceniul, măcinat de dileme, aflat într-o năpraznică, devastatoare criză existențială, chinuit de oarecare remușcări pentru anunțul pe care-l făcuse, anume, că va candida la prezidențiale.
Încercase să intre la Cotroceni folosind o tactică veche, deghizat în femeie de serviciu dar încă o dată îl trădaseră fioroasele sprâncene care provocaseră o alarmă de terorism fără precedent în România. Elicopterele zburară la joasă înălțime încâlcindu-I pilozitațile de deasupra ochilor, atât de tare încât la un moment dat se trezise țipând panicat ”Ai chent siiii, aim blaaaind”. Sirenele sunaseră mai ceva ca cele ale tovarășului Ion Roaită, care fie vorba între noi, fusese unul dintre mentorii săi în tinerețea zbuciumată când se hotărâse să aleagă nobila cale a turnătoriei la Securitate.
După ce se potoliseră sirenele iar elicopterele plecaseră în treaba lor, Ionel își descâlci cu greu podoaba ce-I întunecase vederea, o greblase ușor cu un pieptene pe care-l primise în dar de la camaradul Antonescu (fie-i somnul ușor și mâna bună la poker) și mai făcu o tentativă de a pătrunde acolo unde, din ce în ce mai tare credea, că e locul hărăzit sieși de zei. Escaladă așadar, ignorând strigătele paznicilor, gardul Cotroceniului. Ghinionul făcu să I se agațe un crac în țepușele gardului și în momentul în care un soldat îl trase înapoi, se trezi cu pantaloni sfâșiați, clipă în care-I reveniră în minte, cu încetinitorul ca-n filmele cu Cichi Cean, toate scenele memorabile când defilase peste tot cu faimoasele sale tricouri-mesaj.
Avea și acum unul pe el, de aceea faptul că fusese trântit pe burtă pe trotuarul încins, nu-l trezise din neprețuitele-i amintiri. Revăzu toată lupta sa alături de camaradul Crin împotriva tiranului Băsescu. Toată lupta sa împreună cu cei șaptemilioanepatrusute de români verzi, cu sistemul băsist. O lacrimă I se rostogoli pe trotuar sfârâind. Era arșiță ca-n sufletul lui sensibil iar lacrima aceea ce se evapora de pe caldarâm arăta exact ce luptă crâncenă se dădea între cei doi neuroni agitați ai lui Ghișe. Tu chendideit or tu not chendideit… Se gândi instantaneu și la mesajul de pe tricoul ce încă nu-l făcuse public celor șaptemilioanepatrusute, nici măcar amicului, șefului, mentorului ce i-a inspirat cariera politică, Crin Antonescu… Pe tricoul ce-i înfășura pieptui îmblănit, scria: Future President of Romania.
Știa că așa se scrie în engleză ”viitorul președinte” dar pudoarea îl împiedica să arate celor șaptemilioane un cuvânt care începea cu ”Fu…”. Și medicamentele. Și faptul că în inocența lui, Ghișe crede și azi că l-a adus barza. Dar cel mai tare și cel mai tare, în afară de momentele în care își uita calmantele acasă îl durea … durerea… Cea care-i arăta imposibila clipă în care s-ar putea trezi cu dragul, iubitul Crin în turul doi. Ei doi, față-n față. Clipa în care ”dă divoușăn” ce-i jurase, se va risipi. În care el, camaradul lui Crin va trebui să aleagă între visul lui Crin, și visul său nou, provocat de niște bomboane recomandate de medic.
Nici nu mai știa Ghișe dacă visul său de a deveni președinte nu e de fapt un cadou pe care ar vrea să i-l facă adoratului său camarad. Nici nu mai știa dacă momentul în care anunțase că va candida a fost rodul strădaniei minții sale sau expresia devotamentului pentru Crin. Nici nu mai știa dacă chiar ar vrea să câștige alegerile pentru el sau pentru Crin. Nu mai știa nici ce caută în fața Cotroceniului cu genunchiul unui militar pe cap și cu un al altuia pe rinichi, și de fapt, habar nu avea ce caută acolo. Din reflex, își sfâșie cămașa răcnind ca Mel Gibson ”This is Sparta!” (sau cine- fi răcnit asta)…
Se trezi scâncind că vrea înghețată și vată pe băț. Tricoul era rupt și murdar. Ghișe se uită în oglindă după ce-și prinsese sprâncenele cu clame de atârnat haine la uscat. Toate dilemele i se risipiseră, se spărseseră și căzură cu zgomot la picioarele lui… Își dădu seama că el, Ionel Ghișe e viitorul președinte pe care-l merită țara și mai ales, cei șaptemilioanepatrusute de electori a căror greutate și încărcătură emoțională a purtat-o atâta vreme pe piept. Cât despre Crin, să aștepte, să-și pună sacoșa de rafie la rând! Cei din urmă vor fi cei dintâi, în fond, el a turnat la Securitate cu mult înaintea lui Crin!
Angela Tocilă este blogger si scriitor. Poți să citești mai multe opinii de acest autor pe: politicstand.com
Recomandările noastre
