Noile aparate care redau auzul, obţinute prin nanotehnolgie, sunt potrivite pentru medii cu mult zgomot de fond, în timp ce protezele din titan sunt utile când canalul auditiv e obstrucţionat.
Alegerea aparatului auditiv ar trebui să ţină de stilul de viaţă pe care îl aveţi şi de tipul de boală care a cauzat diminuarea auzului. Statisticile arată că 95% dintre hipoacuzici reuşesc să audă din nou apelând la aparatul auditiv, fără a fi nevoie de medicaţie sau intervenţii chirurgicale.
Tehnologiile noi promit aparate care remediează mult mai bine şi mai "subtil" auzul decât cele clasice şi tratează cazuri care nu aveau rezolvare până de curând.
Proteza BAHA, soluţia în cazul canalului auditiv obstrucţionat
Recepţionarea sunetelor se realizează pe două căi, calea aeriană, prin canalul auditiv extern, şi calea osoasă, prin oasele craniului.
"Protezele auditive obişnuite folosesc calea aeriană şi sunt o soluţie bună pentru cei care nu au canalul auditiv obstrucţionat. În cazul celor cu malformaţii congenitale sau operaţii prin care a fost distrus acest canal, se apelează la proteze care folosesc calea directă a conducerii osoase", explică Elena Lăţcan, medic primar orelist la Policlinica Dorobanţi din Bucureşti.
Sistemul BAHA este o alternativă pentru această ultimă categorie de pacienţi, folosind calea directă a conducerii osoase, prin fixarea unui implant de titan, căruia i se adaugă un microprocesor de sunet.
"Metoda chirurgicală este simplă, nu pune în pericol auzul, nu se pătrunde în cutia urechii, nici în cutia craniană. În plus, pacientul aude imediat după operaţie, nu are nevoie de recuperare logopedică şi poate merge la serviciu chiar de a doua zi", afirmă specialistul Lăţcan.
Preţul protezelor este cuprins între 4.000 şi 15.000 de euro, bani care includ şi operaţia, însă pot fi procurate şi printr-un program naţional finanţat cu bani de la Ministerul Sănătăţii.
Aparatele făcute prin nanotehnologie elimină sunetele iritante
Alte game de aparate auditive noi, Series şi Destiny, sunt disponibile la Starkey Laboratories.
"Aparatele S Series Vibrant sunt potrivite celor mai dificile medii, cu cele mai înalte niveluri de zgomot de fond, în timp ce S Series Active sunt potrivite persoanelor cu un stil de viaţă sportiv, în medii cu nivel moderat de zgomot. Aparatul S Series Social funcţionează în medii mai puţin zgomotoase, elimină feedbackul şi se adaptează automat. Pentru situaţiile cu zgomot care nu depăşeşte nivelul de moderat există aparatele auditive S Series Calm", detaliază Diana Badea, specialist audiolog la Starkey Laboratories.
Gama Destiny cuprinde aparate auditive performante care folosesc nanotehnologia. Astfel, comutatorii mecanici au devenit minusculi, iar viteza de lucru a crescut de trei ori.
"Există o funcţie care elimină în mod eficient şuieratul, sunetele ascuţite sau iritante. De asemenea, detectorul direcţional al vorbirii se concentrează exclusiv asupra sunetelor emise de vorbitor, elimină alte zgomote de fond şi se ajusteză în funcţie de schimbările detectate. În plus, se poate face trecerea de la un mediu zgomotos la unul liniştit fără să fie nevoie de vreo ajustare", subliniază audiologul Diana Badea.
Preţul aparatelor este cuprins între câteva sute şi cîteva mii de lei, iar ele pot fi achiziţionate şi prin casele de asigurări de sănătate, care acoperă o parte din costuri.
TRASEU
Paşi de urmat dacă nu mai auziţi bine
Dacă simţiţi o diminuare a auzului, mergeţi la un consult ORL. Medicul vă va îndruma foarte probabil să faceţi o audiogramă. Prin această testare se urmăreşte determinarea pragului auditiv şi dacă acesta se încadrează sau nu în limitele normale.
Ulterior, se va prescrie aparatul auditiv potrivit sau operaţia, dacă este cazul. Cu trimitere de la medicul de familie, consultul la medicul orelist, ca şi audiograma sunt gratuite.