Nagorno Karabah: aproape 5.000 de armeni fug în Armenia, în timp ce președintele turc Recep Erdogan se întâlnește cu omologul său Ilham Aliev în Azerbaidjan.
Armenia continuă să primească un val de refugiaţi din Nagorno Karabah, în vreme ce la câteva sute de kilometri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se întâlneşte cu omologul lui azer, Ilham Aliev, în enclava azeră Nahicevan, scrie France24.
Armenii din Nagorno Karabah fug de persecuția azerilor
Cel puţin 4850 de persoane au trecut frontiera cu Armenia venind din regiunea Nagorno Karabah, luni, 25 septembrie, la ora 12 ora locală (ora 8 GMT), a declarat guvernul armean într-un comunicat preluat de agenţia de presă rusă TASS.
Armenii din acest teritoriu separatist - recunoscut internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan, dar administrat parţial de autorităţi armene disidente - au fost obligaţi să capituleze pe 20 septembrie după o operaţiune fulger de 24 de ore condusă de Baku.
Nagorno Karabah are o populaţie de 120.000 de armeni de religie creştină care se tem să nu fie persecutaţi, în ciuda voinţei de integrare afişate de Azerbaidjan, ai cărui locuitori sunt majoritar musulmani.
Duminică, David Babayan, consilier al lui Samvel Shahramanyan, din fruntea armenilor din Nagorno Karabah, a arătat pentru Reuters ca cei 120.000 de armeni care trăiesc în regiune vor pleca în Armenia.
Întâlnire între Erdogan şi Aliev
Semn al puternicului impact internaţional al crizei, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a sosit luni în enclava azeră Nahicevan, aflată între
Armenia şi Iran, pentru a se întâlni cu omologul lui azer, Ilham Aliev.
Cei doi lideri au programat să organizeze o ceremonie de punere a pietrei de temelie a unui nou gazoduct şi de inaugurre a unui complex militar azer, o demonstraţie de forţă turcă care contrastează cu retragerea aparentă a Rusei din regiune. O conferinţă de presă a celor doi lideri este programată în jurul orei 15:45 ora locală (11:45 GMT).
La asta se adaugă o întâlnire programată de multă vreme, pe 5 octombrie în Spania, între preşedintele azer, Ilham Aliev, şi prim-ministrul armean, Nikol Pachinian, potrivit autorităţilor armene. Ea va avea loc la Granada, cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Duminică seara, preşedintele francez a estimat că Baku "ameninţă" frontiera comună şi "integritatea teritorială" a Armeniei. "Franţa este foarte vigilentă cu integritatea teritorială a Armeniei, deoarece asta este în joc", a spus el într-un interviu televizat. "Avem astăzi o Rusie care este complicea Azerbaidjanului, o Turcie care a fost întotdeauna un sprijin al acestor manevre şi un regim care este dezihibat şi care ameninţă frontiera Armeniei".
(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)