Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava

Sursa foto: Facebook/ Nadia Comăneci

Nadia Comăneci are un avion care îi poartă numele. Delegaţia României va pleca cu el la Jocurile Olimpice. Reprezentanţii Tarom-ului s-au apucat să facă această aeronavă în urmă cu patru ani. Primul pas a fost cel al semnării protocolului dintre gimnastă şi respectiva companie. La momentul respectiv, ea a primit cadou o machetă a unei aeronave, inscripţionată cu numele ei.

Nadia Comăneci are avion care îi poartă numele

Aeronava Boeing, cu numele Nadiei, este gata și va zbura pe diferite relaţii internaţionale. „A fost un proiect care mi-a plăcut foarte mult. Mă bucur că cei de la Tarom au fost de acord cu o astfel de idee. Se demonstrează din nou că sportul oferă multe oportunităţi în multe domenii de activitate”, a spus Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci avion. Sursa foto Orange Sport

Delegația României va pleca eu el la Jocurile Olimpice

Comitetul Olimpic şi Sportiv a încheiat un contract cu compania Tarom privind închirierea unui charter care să transporte delegaţia sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivii vor pleca cu avionul inscripţionat cu numele Nadiei. Gimnasta a spus că speră ca această aeronavă să le poarte noroc la competiție. „ Sper să le poarte mult noroc. Voi fi şi eu prezentă la Paris pentru a-i susţine”, a mai adăugat Nadia pentru Orange Sport.

Nadia Comăneci. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nadia Comăneci, mesaj de încurajare pentru gimnastele românce

În iulie, se desfășoară Jocurile Olimpice de la Paris, iar delegația României va participa la competiții. Nadia le-a spus gimnastelor românce că dacă muncești și ai pasiune pentru acest sport poți ajunge cel mai bun.

„Gimnastica pentru România reprezintă tradiție, este ca un imn. Rezultate frumoase au fost încă de prin 1970, chiar înaintea mea. Iar cele întâmplate la Montréal au dus la modernizarea ideii că poți să faci acest sport oriunde ești în lume. Dacă muncești și ai pasiune pentru acest sport poți ajunge cel mai bun. Tradiția a continuat apoi câțiva ani până când a apărut o pauză de pe urma unei lipse a copiilor în sport, în general. Însă, observăm că tendința aceasta a implicării în sport a revenit și sperăm să ajungem la rezultatele de altădată”, a declarat Nadia.