Muzică de petrecere. Caseta de patru sute de dolari. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Muzică de petrecere. Caseta de patru sute de dolari. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dar, caseta de patru sute de dolari era de fapt... două casete. Cea de a doua era cu muzică românească, doar JVC-ul era dublu casetofon, când se termina prima caseta față-spate, începea cea de a doua. Florin Bogardo, Margareta Paslaru, Gică Petrescu, Maria Tănase, Dorina Drăghici, Gigi Marga,  Angela Similea, Doina Badea, Frații Petreuș, Malagamba, Luigi Ionescu, Stefan Bănică, senior – un amestec delicios de muzică românească de petrecere!

Muzica bună, foarte bună, a fost și la începutul anilor 90 – techno, house și trance. Sash!, David Guetta, Haddway, Maxx, Enya, Mylene Farmer etc.  Apoi... nu mai discutăm, că mă apucă durerea de cap și doctorul meu mi-a interzis să mai iau Tylenol... așa că iau Solpadeine.     

Muzica te definește. Spune-mi ce muzică îți place și îți spun cine ești! Ca întotdeauna, ceea ce este important s-a spus mai bine și mai demult. Nietzsche avea dreptate, dar și Prietenii Muzicii: Music Makes You Braver! Sigur, muzica de calitate. Acum ascult o muzică a unui inițiat, Brian Eno, un Prieten al Muzicii, o puteți asculta și domniile voastre, Tema Profeției, extinsă, este o muzică care te pune pe gânduri, de meditație, lucrează pe chakrele superioare: https://www.youtube.com/watch?v=3qsUvCmA7PI&t=211s.

 Este luni, deie Domnul să avem cu toții o săptămână bună, chiar dacă sunt cinci planete retrograde și o mulțime de aspecte nefaste. Dar astrologia indică, nu obligă, destinul este suma alegerilor noastre. Să alegem bunătatea, nu răutatea; lauda, nu invidia; dărnicia, nu lăcomia! Cu toate că este foarte greu în această lume a fricii și a isteriei generalizate, dar încet-încet, gândind de bine, vorbind de bine, făcând bine - putem avea speranță, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

Ne puteți urmări și pe Google News