Mutare istorică. Siria readmisă în Liga Arabă

Sursa: Wikipedia

O mutare diplomatică surpriză a avut loc ieri, Siria fiind readmisă ca membru cu drepturi depline în Liga Arabă.

Liga Arabă a readmis Siria după o absență de 11 ani, a anunțat duminică organizația, în urma unei reuniuni extraordinare la sediul Ligii Arabe din Cairo, Egipt. Reprimirea are efect imediat, după ce Siria a fost suspendată în timpul unor represiuni violente a protestelor antiguvernamentale. Liga Arabă este o organizație a țărilor din Orientul Mijlociu și Africa și a Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Scopul său este de a promova relații politice, economice, culturale și sociale mai strânse între membri.

Statele membre au convenit în timpul reuniunii de duminică să "reia participarea delegațiilor guvernului Republicii Arabe Siriene la reuniunile Consiliului Ligii Statelor Arabe", potrivit unui comunicat al Ligii Arabe, citat de CNN. Liga Arabă a subliniat, de asemenea, necesitatea de a lua "măsuri practice și eficiente" pentru a rezolva criza siriană, a adăugat comunicatul.

Președintele sirian Bashar al-Assad ar putea participa la viitorul summit al Ligii Arabe din Arabia Saudită dacă va fi invitat și dacă va dori să participe, a declarat duminică secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, jurnaliștilor. "Siria, începând din această seară, este membru cu drepturi depline al Ligii Arabe, iar începând de mâine are dreptul de a participa la orice reuniune. Când națiunea gazdă, în acest caz Arabia Saudită, trimite invitația, (Assad) poate participa dacă dorește", a declarat Gheit.

Reabilitarea lui Bashar al-Assad

Oficialii și analiștii au declarat că readmiterea Siriei în Liga Arabă, deși simbolică, vine cu posibilitatea ca aceasta să permită reabilitarea lui Assad pe plan internațional și, potențial, să permită eliminarea sancțiunilor paralizante împotriva regimului său.

Comentând pentru CNN la începutul acestei luni, HA Hellyer, cercetător în Orientul Mijlociu la Carnegie Endowment for International Peace și la Universitatea Cambridge, a declarat că revenirea Siriei în Liga Arabă "deschide calea pentru statele membre care s-ar fi putut abține să colaboreze mai direct cu regimul lui Assad”. "De asemenea, le facilitează statelor nemembre, precum Turcia și altele, să susțină că un nou modus vivendi este în funcțiune", a adăugat el.

Siria este supusă de ani de zile unor sancțiuni occidentale dure, cea mai importantă fiind Legea Cezar din 2019 a SUA, care a impus sancțiuni de amploare care restricționează persoanele, companiile sau guvernele de la activitățile economice care sprijină efortul de război al lui Assad. Sancțiunile americane au făcut ca întreaga economie să fie izolată. ONU afirmă că nivelurile de sărăcie și insecuritate alimentară cu care se confruntă sirienii în prezent sunt fără precedent. Programul alimentar mondial estimează că, începând din 2022, peste 12 milioane de sirieni - mai mult de jumătate din populația țării - se confruntă cu insecuritatea alimentară.