Mutare de imagine, avantaj Blaga

Mutare de imagine, avantaj Blaga

PDL-iștii vor triplarea numărului de delegați la Congresul din mai. Varianta asupra căreia Boc și Blaga ar fi convenit deja a fost gândită pentru transmiterea unui mesaj de forță, însă încurcă socotelile premierului.

Calculele pentru Congresul PDL sunt date peste cap. Emil Boc și Vasile Blaga au bătut palma pentru triplarea numărului de delegați la Convenția Națională din mai, oficializarea deciziei urmând a se face luni, în ședința Biroului Permanent, susțin surse din PDL. La pachet, locul de desfășurare va fi schimbat de la parlament la Sala Palatului, pentru care s-au început deja demersurile de închiriere. Întoarcerea hotărârii din urmă cu o lună, când se stabilise ca viitoarea conducere a partidului să fie aleasă de doar 1.350 de PDL-iști și nu de aproape 4.000 câți erau de obicei, a fost, potrivit acelorași surse, o sugestie venită din partea Palatului Cotroceni. Argumentul ar fi că un Congres, organizat chiar în an preelectoral, trebuie să dea un mesaj de forță pentru un partid aflat la guvernare, un număr mic de de­le­gați putând fi interpretat ca pe un semnal  de resemnare în perspectiva alegerilor.

”Dacă și PC-ul a făcut Congresul la Sala Palatului și noi ne înghesuiam la parlament, ce-am fi transmis?”, a comentat un lider al PDL. Mai mulți delegați, mai puțin control Dincolo de jocul de imagine, și calculele din cele două tabere se schimbă. Dacă Emil Boc a intrat în cursă cu un avantaj, situația s-ar putea întoarce în favoarea lui Vasile Blaga.  Chiar dacă premierul îi are de partea sa pe majoritatea șefilor de filiale,  controlul acestora asupra de­le­gaților ar putea scădea în con­dițiile în care numărul este mult mai mare.

Lărgirea schemei de participare la Congres ar face loc pe lista de participanți pentru mai mulți PDL-iști de la nivelul administrației locale - primari, consilieri locali și județeni -, tabără în care Vasile Blaga are mare trecere. 

Potrivit democrat-liberalilor, votul primarilor va fi decisiv la Congres, iar mulți dintre ei ar merge pe mâna lui Blaga, considerând că astfel partidul poate recupera electoral în perspectiva alegerilor de anul viitor.

Motivul: Emil Boc are o imagine proastă după ce și-a asumat măsuri  impopulare, iar aceasta s-ar putea răsfrânge și asupra partidului, fiind aproape imposibil de reparat până la alegeri.

Ne puteți urmări și pe Google News