Tribunalul din oraşul german Traunstein, landul Bavaria, a condamnat vineri la închisoare pe viaţă un bărbat care a ucis o femeie musulmană după ce aceasta s-a convertit la creştinism
Tribunalul a decis că acest caz este atât de grav încât se impune pedeapsa de închisoare pe viaţă. Însă, criminalul musulman va fi eligibil pentru eliberarea condiţionată după 15 ani.
În aprilie 2017, acuzatul a înjunghiat mortal o femeie în vârstă de 38 de ani în faţa celor doi fii ai ei, în vârstă de 5 ani, respectiv 11 ani, lângă un supermarket din oraşul german Prien am Chiemsee.
Autorul, un solicitant de azil a cărui cerere fusese respinsă, şi victima sa proveneau din Afganistan şi se cunoşteau.
Crima a fost echivalentă cu o execuţie publică, a declarat procurorul Oliver Moessner în urmă cu câteva zile.