Instanța supremă germană a admis miercuri seara redeschidenrea lăcașurilor de cult cu anumite restricții, contrazicând interdicțiile dictate de autorități.
Curtea Constituțională federală a fost sesizată de o asociație musulmană din nordul Germaniei, care a contestat interzicerea rugăciunii de vineri într-o moschee, în plin Ramadan, de către autoritățile din Saxonia Inferioară, scrie AFP.
Judecătorii CC au dat dreptate sesizării și au infirmat decizia unui tribunal administrativ, care s-a bazat pe legislația actuală, care interzice adunările, inclusiv cele religioase, din cauza riscurilor de contaminare.
Curtea a afirmat că nu poate „înțelege că nu s-a putut ajunge la o evaluare pozitivă într-un caz particular”, precum cel de față.
Judecătorii au trimis înapoi dosarul la tribunalul competent cerându-i ca în noua decizie să aibă în vedere „încălcarea libertății religioase”, înscrisă printre drepturile fundamentale garantate de Constituția germană, care „ar reprezenta o interdicție, cu atât mai mult în cursul rugăciunii de vineri în timpul lunii de post a Ramadanului”.
Judecătorii au arătat că asociația musulmană, care numără 1300 de credincioși, a făcut o serie de propuneri pentru reducerea riscului de contaminare.
Tribunalul administrativ local nu s-a arătat înduplecat de promisiunile musulmane, dar a făcut-o Curtea Constituțională.
Decizia CC a pus o presiune suplimentară asupra autorităților federale germane de a ridica restricțiile la care sunt supuși credincioșii aparținând tuturor religiilor.