Muștele moartea ar putea fi tehnologia viitorului în rezolvarea crizei deșeurilor, datorită capacității lor de a fi transformate în plastic biodegradabil.
Un grup de cercetători de la o universitate din Texas a făcut o descoperire uimitoare, și anume că muștele moarte ar putea fi transformate în plastic biodegradabil. Inovația este considerată de oamenii de știință valoroasă, ținând cont de dificultatea de a găsi surselor noi de polimeri biodegradabili, relatează The Guardian.
„Vreme de 20 de ani, echipa mea a dezvoltat metode pentru a transforma materiale naturale, cum ar fi glucoza obținută din trestia de zahăr sau din copaci, în materiale biodegradabile, adică polimeri digestibili care nu rezistă în timp în mediu. Însă acele produse naturale provin de la resurse care sunt, de asemenea, folosite pentru alimente, combustibil, construcții sau pentru transporturi”, a explicat coordonatorul studiului, Karen Wooley.
Chitina este prezentă în carcasele de muște
În cadrul studiului, unul dintre experți a sugerat folosirea resturilor de la fermele de muște „soldat” negre. Larvele acestor muște conțin proteine și alte substanțe nutritive, proprietăți care stimulează creșterea lor ca hrană pentru animalele. Astfel muștele adult sunt mai puțin folositoare, iar după ce mor, durata lor de viață fiind extrem de scrută, proprietarii pur și simplu le aruncă.
Wooley și echipa sa au încercat să folosească carcasele de muște moarte pentru a produce materiale utile din aceste deșeuri. Cercetătorii au descoperit că chitina, o polizaharidă asemănătoare celulozei, poate fi o parte importantă pentru obiectivul lor, formând și întărind exoscheletul insectelor sau al crustaceelor.
Creveți și crabii sunt deja folosiți pentru extracția de chitină. S-a constatat că pudra de chitină provenită de la muștele soldat are o puritate mai mare decât cea obținută de la crustacee. Rezultă că pudra din muște nu declanșează alergiile la fructe de mare.
Inundațiile și seceta pot fi ameliorate
Astfel, cercetătorii au creat un hidrogel care poate absorbi de 47 de ori greutatea lor în apă într-un minut. Produsul rezultat poate reține apa din culturile agricole atunci când sunt inundații, ulterior acest hidrogel fiind eliberat treptat în timpul secetelor.
„Aici, în Texas, noi suntem constant într-o situație de secetă sau de inundații. Așa că am încercat să mă gândesc cum putem formula un hidrogen care absoarbe foarte multă apă, astfel încât să rezolvăm această problemă”, a argumentat Karen Wooley.
În cadrul studiului, oamenii de știință speră ca, în curând, din resturile de muște moartă să creeze policarbonați sau poliuretan care, de obicei, sunt produși petrochimici.